Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

coliba dintre fagi, strajuita de Mitru, de Ion, gata sa tune, sa semene spaima
între nemernici. Noi nu mai avem drumuri de întoarcere. N-avem decât
început, ce tinde mereu, cu preturi uriase, spre împlinire sau moarte.
Framântarea din noi nu si-a gasit locul la masa stropita cu sânge. Ea are un
singur tel, sa arate calea pe care vor pasi mâine generatiile de dupa noi.
Dintre noi, putini vor ajunge sa vada lumina, caci nu pretul ei, ci harul ce
împrastie va ramâne, pentru cei ce vin. Nu noi, cu orice pret, ci pamântul
aceasta, în care îsi dorm oasele stramosii, pamântul acesta, pe care îl calcam
în fuga, sa ramâna asa cum l-au prescris prin testament, al nostru, al tuturor,
al celor vii si al celor din morminte. Pentru el ne bat azi ploile, ne hranesc
padurile, ne încalzesc nadejdile. Rugaciunea noastra, la tulpina fagului, cu
cracile cruce, se îndreapta limpede spre Dumnezeu, pentru a ne învrednici
de osânda, întru numele lui, pentru toti acei ce azi poarta jugul resemnarii.
Trecuse de mult ora de taine. Coasa l-o fi asteptând în vale.
— Când te mai poarta dorul pe aici, as vrea sa te mai vad si eu, sa-mi
mai descarc sufletul!
— Domnule Filon, de mine n-o sa scapati cu una cu doua, va voi mai
calca, si chiar mai des, coliba din vale!
— Acum, i-ati ramas bun de la Mitru, ca eu te petrec pâna la livada, sa
vad de nu s-o umplut iar de vite. Când am sosit, am gasit o cioarda de vreo
15 vite, ce pasteau în mijlocul livezii, nestingherite.
— Te pomenesti ca or fi fost si ale mele!
— Le iau gramada si nu ma opresc cu ele pâna la primarie!
Teama i se confirma. Vaca lui pastea la marginea livezii, cu alte patru,
cinci. Le îndreptam spre padure, de vale, iar noi plecam spre deal dupa fragi.
Curând livada ramâne în urma si dealul urca spre vârful Nemanului, cu noi
alaturi. Dupa niste zmeurari crescuti pe cale, apare figura neagra,
iscoditoare, a lui Busuioc Tunaru, venind spre noi.
Nu mai am timp sa ma ascund. Va trebui sa-l înfrunt. Odata tinea la
mine, azi, însa, s-a amestecat cu cei dornici de posturi de comanda în sat si
striga în rând cu ei: «Traiasca oamenii muncii».
— Buna ziua, nene Gin! Ce faci pe aici ne întâmpina el.
— Mi-am pierdut o vaca si am plecat s-o caut! Dar tu
— Si eu, tot dupa vite! raspunde el, aruncând o privire furisa în spre
mine. Erau privirile omului ce cauta raul.
M-a privit o singura data, scurt, voind parca sa lase impresia ca nu ma
cunoaste. Palaria lui nea Gin, pe care mi-o împrumutase la plecare, îmi