Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

nevoie si te voi preveni la vreme de orice miscare spre sat. Aici toti se apara
contra aceluiasi dusman. Formam o mare familie!
— Mult nu voi sta pe aici – îi raspund eu. Câteva zile doar, sa ma mai
refac si voi pleca în alta parte. Eu nu pot sta izolat. Pentru noi, abia de acum
începe treaba. D-ta sa stai în sat, cât vei putea, e mai bine asa, sa afli ce se
întâmpla. Când vei vedea ca nu se mai poate, ne vom refugia toti în desisul
fagilor, de unde vom continua actiunea!
A ramas doua zile cu mine, zilele Craciunului si apoi a plecat în sat
dupa vesti. Pentru a asigura legatura, lasase un curier în sat, gata sa alerge
pâna sa dea alarma.
La liceul meu din Caransebes era vacanta de Craciun. Astept
reînceperea cursurilor si, pe înserate, ma strecor pe strazile pustii, sa-mi
regasesc prietenii. Primii întâlniti au fost profesorii, colegii mei, aceia care
împartaseau cu mine ideea de rezistenta, cu orice pret, împotriva
ocupantului. Asa-l întâlnesc pe profesorul Armas Matei, fostul meu director,
pe Lazar Tiberiu si înca altii, al caror nume prefer sa-l trec sub tacere.
Întâlnirea cu ei mi-a facut si bine, dar m-a si întristat. Moralul lor scadea din
ce în ce mai mult. Nesiguranta si teama se citeau în ochii fiecaruia. Sa
precizez un fapt care merita a fi retinut: cu toata primejdia ce antrena
întâlnirea cu mine, nici unul nu mi-a închis usa. Ba mai mult, pentru ei era o
usurare, de a-si putea descarca revolta. Unii dintre ei cautau solutii, gata
sa-si dea aportul, dupa împrejurari. Prin ei am gasit foarte usor ospitalitate,
sa pot relega firul rupt la 3 august, în vara trecuta.
Am revazut si pe Corneanu, care era din ce în ce mai bolnav. Prin mos
Dragu, pe care l-am regasit, aflu, prin nepotul lui, Gheorghe, elevul meu,
ecoul primelor clase de liceu, dupa arestarea mea. Prin seful Fratiilor de
Cruce, am aflat atmosfera la cei mari. La ei era toata speranta, acum. Modul
în care am fost arestat, în ochii lor, lua proportiile unei legende, care se
transmitea complice si se întretinea mereu actuala.
S-a vorbit mult, în tot liceul, s-au înflacarat spiritele. Eram prezent în
preocuparile elevilor, asa cum ne-am cunoscut de la prima lectie. Eram un
subiect care apropia pe cei mici, pe cei mari, devenisem prietenul,
confidentul lor comun. Cultul acestei prietenii a fost hranit, pe mai departe,
de noua mea aventura: evadarea miraculoasa. Fiecare tânar visa, parca,
dimensiunea eroului în lupta.
Autoritatile au observat o schimbare de atmosfera. Ostilitatea era mai
pronuntata si fruntile mai descretite, mai putin plecate. Poporul, uneori,