Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

- M-am prezentat singura, raspunde ea. Tu stii ca locul meu e acolo
unde-i treaba serioasa.
- Ne faceti un prea mare compliment, doamna!
- Apa ce doarme e adânca, periculoasa! adauga ea drept raspuns.
Am trecut apoi la masa, care s-a prelungit pâna noaptea târziu. Când
ne-am despartit, am simtit fiecare o strângere de inima.
- Sa mai veniti la noi, «domnule» taran, ma invita comandorul. De
atunci am ramas pentru el «domnu’ taran». N-a cautat niciodata sa afle cine
sunt. Misterul pentru el era un fel de respect, care se manifesta reciproc.
Într-un cuvânt, ne simteam bine, si unul si altul, când ne întâlneam. Vechi
prieteni, as putea spune.
Pe drum pâna la Iablanita, pe jos de asta data, Gogu ne povesteste
aventura comandorului, care l-a costat imobilizarea piciorului.
Era un aviator curajos si oleaca aventuros. A plecat de la Bucuresti cu
avionul, a trecut deasupra satului si a voit sa salute pe taica-sau ce lucra la
câmp. S-a apropiat prea mult de holda, ca s-a produs un dezechilibru
avionului si a fost obligat sa aterizeze într-o porumbiste. Avionul distrus, iar
el s-a ales cu piciorul rupt. Desigur ca nu mai putea sa zboare, si a fost deci
reformat si trimis la pensie.
A fost cea mai mare lovitura pentru un om cu firea lui. De la scoala
militara si apoi din cadrul armatei a pastrat aceasta mândrie si în special
marea dragoste de neam. Armata era prima linie avansata de aparare a
natiunii. Acest spirit l-a facut sa se apropie de noi. Ne gaseam pe aceeasi
linie fara sa stim. A trebuit un cataclism national sa ne apropie. Câti militari
ca el nu s-au apropiat de noi, sa aparam o cauza comuna, devenita imperativ
nationala.
Ne-am despartit si de Gogu cu sufletul plin, ca un pom prea încarcat de
rod. Cu oameni ca astia lupta devine o atractie, o jertfa, în desfasurarea unei
vieti deschise, sincere, fara nici un colt obscur.
Am mers toata noaptea. Trenurile devenisera prea rare ca sa mai putem
astepta în toate garile. Spre zori ajungem la coliba lui Mos Patru. Erau înca
toti împreuna. Iau pe Ioji de-o parte sa discut cu el problema neamtului.
Pentru el razboiul s-a terminat. În mod normal ar trebui sa se întoarca acasa
la ai lui, care-l asteapta cu nerabdare. Sa se prezinte comandaturii românesti,
controlata de rusi, înseamna a-l preda rusilor. Care-l vor trimite în Siberia,
cu ceilalti prizonieri germani, unde, desigur, îi vor putrezi oasele. Nu o
puteam face. E un camarad de lupta. S-a angajat pe frontul nostru pâna la