Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

Se apropie în goana de pod. Aduce, desigur, schimbul pazei, sa
vegheze podul si se vor ascunde în aceleasi ierburi unde ma aflu eu, sa ma
astepte sa trec.
O suma de gânduri îmi trec prin cap, unele mai nastrusnice decât altele,
asteptând deznodamântul. În ultima clipa, doar, îmi vine ideea sa ma
îndepartez de pod, legitim reflex pentru a-mi salva viata. Nu mai am însa
timp sa fac un singur gest. Doua faruri puternice strabat întunericul si trag
dâra alba, stralucitoare, cât tine drumul drept. Sa fug acum Silueta mea,
luminata de faruri, va deveni o tinta ideala. Ma pironesc locului, lipindu-ma
de pamânt, sa dispar cu totul în maruntaiele lui.
Luminile vii, tot mai aproape, tot mai puternice, strapung frunzele cu
vârfuri aprinse si se opresc în hainele mele. Urca pe pod si un zguduit surd
cutremura pilonii de fier si, cu ei, pamântul care-i sustine. Câteva clipe doar
si ca un fulger strabate distanta ce ma desparte de el.
Nu se opreste. Nimeni nu-l someaza…
O usurare adânca, ca o piatra ce-mi cade de pe inima. Am scapat…
Teama se pierde încet, înlocuita de un tremur ca dupa o mare
catastrofa, pe care nu reusesc sa-l domin. În sfârsit, ratiunea îsi reia
functiunea.
Daca masina n-a fost oprita, înseamna ca podul nu-i pazit. Erau atât de
multe drumurile pe care as fi putut sa le strabat, încât au renuntat si ei sa ma
prinda, înainte de a aparea din nou pe undeva.
Ma vor pândi, mai sigur, prin apropierea casei, asteptând sa iau contact
cu ai mei.
Dupa o lunga meditatie, hotarârea mea era luata.
Sar din ierburi si încep sa gonesc pe pod, cât ma tineau puterile. Aveam
de parcurs vreo 70-80 de metri si trebuia sa-i parcurg înainte ca o alta
masina sa ma surprinda pe pod si, cine stie, de asta data sa fie cea temuta.
Picioarele umflate, sângerânde, ating pietrele si pavajul podului. O
durere vie îmi strabate tot corpul, cu fiecare pas facut. Nu mai aveam de ales
si alerg ca un nebun. Nu stiu cum am ajuns la celalalt capat al podului. Când
ma trezesc, eram întins în ierburi, fara vlaga, naduseala-mi scalda tot corpul.
Aveam impresia ca ma sufoc. trag aer în piept cu toata puterea. Am
golit în fuga tot cosul pieptului de aer si oprirea brusca mi-a taiat respiratia.
Deschid gura sa trag mereu aer, ca un peste scos din apa.
Nimeni, doar eu cu umbra mea, am trecut pe aici si ramânem tot
singuri. Respiratia îmi redevine normala, încetul cu încetul, talpile însa,