Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

vremea aceea eu eram în Germania.
- Se poate! Da, se poate…dar eu as jura, pe tot ce am mai sfânt, ca
te-am vazut cum te vad acum. Erai militar, cu mustata mare, aratai batrân, cu
mersul leganat.
- Om cu om seamana, te-ai înselat si tu o data!
- Se poate!…se multumi el sa bâiguie, nu mai stia ce sa creada.
Seara de Craciun pentru toti. În locul pomului traditional, nu e primul
Craciun fara brad - ne adunam la vorba. Au venit si altii din oras, cei ce se
ocupau de noi, de pregatirea terenului pentru lucru, chiar de a doua zi.
Printre ei, si prieteni vechi, uluiti sa ma vada. Veneam doar de dincolo, de la
Comandant, fostul lor profesor. Profesor de scoala si de Legiune, cum
fiecare era mândru sa-si aminteasca.
Istoria îsi începea un capitol nou, cel mai sublim, ce duce pâna la jertfa,
si nici unul nu vrea sa ramâna în umbra. Venise si pentru ei proba cea mare,
mai mare decât optica lor de provincie, dar aveau un suflet nesfârsit ca sa
compenseze limitele geografice.
De acum fiecare îsi va alege locul ce-i convine, fiecare se va stradui
sa-si gaseasca locul si rolul potrivit firii si capacitatii de daruire. Nici unul
n-a trecut neobservat, fiecare a avut partea lui de sacrificiu. Marunti,
necunoscuti pâna ieri, vor semana de acum jaloane în istoria neamului, ce
vor ramâne pe vesnicie lumina vie, sa strabata timpurile, sa strige urmasilor:
«Dupa noi! Numai astfel vom supravietui destinului vitreg». Tineri multi,
frati de cruce, frati de manunchi, vor intra în lupta cu tot sufletul, si vor plati
scump dragostea de neam, împartasita în sedintele de cuib. În fata realitatii
vor primi botezul focului. Curatenia lor adauga ofranda pura la sirul
nesfârsit de jertfe. Urma sa fie daruirea suprema, tot ceea ce viata a putut
zamisli mai pur, mai înaltator.
Un paharel de bun venit, de regasire, a fost tot ceremonialul. Nici
colinde, nici vestitori, nimic din ceea ce anunta Nasterea Domnului.