Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

- Nu, sa hotarâm întâi si ne-om odihni pe urma, daca si asta o cadea în
program. Iata ce cred eu ca am putea face. Orasul nu-i departe, dupa câte am
aflat eu. S-ar putea ajunge acolo, nu cu prea mare risc, înca în dimineata
asta. Vom trece satul înainte de a se lumina si ne vom stabili postul de
observatie în dealul viilor, care domina orasul la distanta de ochi, venind
dinspre Tapia. Ajunsi acolo, vom gasi o coliba de vara, ce fiecare proprietar
de vie poseda. Sa ne adapostim. Unul din noi, îmbracat militar, cu ordin de
serviciu în regula, va încerca sa intre în oras, sa vada ce poate face pentru a
ajunge la tinta. Sa dea întâi de urma celui plecat si apoi sa aranjeze intrarea
celorlalti doi în oras. Acest curier nu poate fi altul decât eu însumi, pentru ca
voi nu cunoasteti regiunea.
- Cam multe drepturi îti arogi, ma opreste Nicu, dar acum e rândul
nostru.
- Stiu, asa ar trebui sa fie, prin rotatie, dar rândul vostru ar putea
coincide cu o frumoasa încurcatura, în loc de a o scoate cu bine la capat!
Ion sta pe gânduri si nu stie cum sa înceapa.
- Da si nu! Dar pentru ca tu faci propunerea si iar tu vrei s-o executi, eu
nu vad ce as mai putea adauga.
- Eu as zice sa fim doi soldati întorsi din concediu, în loc de unul. Asa
împacam si capra, si varza! îsi da Nicu cu parerea din nou.
- Doi! Cum spui tu, ar fi mai bine! Le-ar parea drumul mai usor, dar se
strecoara mai greu si în caz de harta în oras, nu fac mai mult decât unul
singur.
- Când pleci atunci taie discutia Nicu sau, mai bine zis, când plecam
de aici
- Pâna în dealul viilor ne-ar trebui cam doua ore si jumatate. Satul însa
va trebui sa-l trecem înainte de a se trezi lumea. Acum e ora trei. Vreo doua
ore de odihna nu ne-ar strica.
Mai întâi, împachetam bine aparatul, sa nu prinda umezeala, si-l
îngropam în loc sigur, bine reperabil pentru a-l putea regasi. Fara el, am
pierdut orice posibilitate de legatura cu comanda.
Astfel, totul pus la punct, ne întindem pe niste crengi uscate drept
asternut, adunate de ei în absenta mea. Dupa o masa buna, un plan viitor, cu
multe sanse de reusita, un somn ar completa de minune programul.
Nu stiu, frigul sau poate gândurile ma tin treaz tot timpul. De câteva ori
privesc ceasul, parca-si încetinea mersul. Genunchii mi-au amortit mai întâi,
apoi degetele picioarelor. Curând tot corpul devine un tremur. Ma scol încet