Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

Mosul previne sotia ca am sosit si ca am dori sa plecam cât mai repede, ca
avem înca mult drum de facut. În timp ce vorbea cu femeia, noi descarcam
povara de pe cai si o afundam în caruta plina de fân. Peste putin apare si
taranul.
- Ati gasit lemne pe plac
- Brazii sunt atât de frumosi ca nu stii ce sa alegi, îi raspunde mosul
grabit. O sa-i taie de pe acuma si-i vor cara pâna la Alunul, de unde îi vom
lua cu carutele pe toamna. Acum ne asteapta drumul, ca-i departe pâna
acasa!
- Veniti de departe
- Nu prea, de colea de la Marga!
- Nu-i prea aproape, v-o trebui toata noaptea sa ajungeti!
- Caii sunt buni si nu avem mare povara, ticluieste mosul raspunsul.
- Drum bun, fratilor, si Dumnezeu sa fie cu voi, ne ureaza taranul
nostru.
- Va lasam în plata Domnului si înca o data va multumim, rasuna vocea
mosului, în timp ce Petru da bici cailor, sa-i îndemne la drum. Am ajuns
acasa nu în zori, cum am planuit, ci pe la prânzul mare, cu frica dupa noi.
Am lasat caruta încarcata pâna la caderea noptii. O alta problema ne iese în
fata acum. Unde sa ascundem toate astea Nu ne-am gândit înainte de
plecare. Seara, când am scos totul din desagi si am facut gramezi, mosul le
privea cu ochi mari. Nu vazuse în viata lui atâtea minunate comori: 40 kg de
dinamita, vreo 20 kg de mine, 5 pistoale mitraliere cu munitiile lor. Alaturi,
hainele noastre civile, ascunse în fuga la plecare, la un loc cu armamentul.
- Eu cred ca ar trebui sa le îngropam pe aici, cât mai departe de casa,
ca, în caz de nenorocire, sa nu se poata face o apropiere cu casa si cu cei ce
o locuiesc. Zis si facut. Le ungem cu grasime multa, le bagam în saci, si ei
unsi din belsug, sacii în lazi din scânduri si apoi, în spate, le trecem Timisul.
Sapam o groapa pe o colina, sa nu le ajunga apa. Pe fundul gropii facem un
pat de pietre. Depunem sacii la fund si din nou alte pietre deasupra, apoi
frunze si pamânt sa camuflam totul. Din fundul gropii, printre pietre, un tub
metalic strabate pamântul si iese afara, sub forma ce cârja, prin niste
tufisuri, sa aduca aer, sa mentina totul sec. Astfel ne-am debarasat de tot
ceea ce am adus cu atâta greutate.
- Le vom pastra pentru vremuri grele! Poate, odata, sa ne serveasca.
Pâna atunci nimeni nu se va atinge de ele si nimeni nu va povesti nimic,
nimanui! Vor ramâne înmormântate pentru toata lumea! Eram patru: Ion