Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

— Cum Tu nu ai patura Cu ce te acoperi L-a prins mila!
— De unde sa am S-atunci îl striga pe Viorel:
— Tu ai si patura si palton Da-i si lui ceva, ca doar sunteti camarazi
si... trebuie sa va ajutati la nevoie, zâmbind ironic.
Viorel atât astepta si-mi întinde patura.
— Asa! Acum sa va las timp sa puteti reflecta la ce va trebui sa-mi
spuneti. V-am lasat timp sa va întelegeti, sa va masluiti declaratiile. Acum
sa le rumegati fiecare separat înainte de a mi le prezenta. Si... fiti fara grija,
voi scoate eu adevarul la suprafata!
Taceam si nu-l mai priveam. Chipul lui buhait trada ura, mascata sub
un zâmbet fortat.
Usa recade în spatiul ocupat mai adineaori de masa calaului drept
zabrele si cu ea întunericul.
Singur! Iarasi singur. Pustiul îmi învaluie toata fiinta. Acum simt din
nou durerea care-mi strânge pieptul ca într-un cleste, singuratatea ce
completeaza tabloul.
De vreo zece zile nu mai pot respira pe nas, astupat complet. Simt
dureri ascutite în partea dreapta a plamânilor, sus. O tuse puroiata elimina
bucati care-mi împiedica respiratia, ma cuprinde. Celula suge cu fiecare
respiratie sanatatea întârziata în corpul subred. O ameteala îmi prinde capul
si vederea mi se întuneca. Foame, foame, mereu flamând. Picioarele nu ma
mai tin. Scândura îmi serveste de asternut, cât este de larga. Capul îmi suna
surd. Doar somnul întârziat mai amorteste durerile.
Nu stiu cât sa fi dormit, dar, deschizând ochii, ma simt mai usurat.
Ochii se opresc în gol. Singur si iarasi de la capat, o noua zi.
Ma duc la usa închisa bine cu doua zabrele. La fereastra, pietroiul
umple toata încapatura. Patul din scânduri nu-mi ofera ce cautam. Dar daca
as ridica bolovanul în sus, spre curte, ar fi loc de-ajuns, pentru un corp
subtire încerc prima scândura, prinsa în cuie, dar rezista. A doua, mai
norocos, reusesc s-o desprind. Lunga de 1‚80 m, o proptesc sub bolovan,
sa-l ridic încet spre iesire. Ma multumesc, deocamdata, cu atât. Nu voiam
sa-mi spulber prea curând speranta ce-mi încoltise în suflet. Sa ma hranesc
doar câteva ceasuri cu iluzia unei reusite. Mai bine ca visul sa nu se termine
niciodata, decât sa sfârseasca în catastrofa. Asa îmi lungeam nadejdea,
de-acum singura mea preocupare.
Scândura patului era între mine si lumea libera. De-ar veni mai repede
seara, sa-mi confirme iluzia care îmi umpluse toata fiinta. Nu pot sa o tin