Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

detinutii proaspat sositi, sa-si aleaga un furier. El nu cunostea situatia
nimanui înainte de proces, toti erau preventivi. În aceasta calitate, sansele
mele erau egale cu ale tuturor celorlalti. Când plutonierul ne-a adunat si ne-a
întrebat pe fiecare ce studii avem, eu i-am parut cel mai indicat a-i tine
registrul situatiei si corespondenta, cu suficienta competenta. Curând m-am
acomodat lucrului si conduceam totul, el doar semna. Primul pas facut,
m-am straduit sa-i câstig încrederea. Am muncit mult, devenind astfel foarte
util. În discutiile avute cu el, îi dadeam impresia ca situatia mea este
provizorie, pâna la proces, când, poate, voi fi eliberat. Am fost tratat foarte
bine, reusind sa ma ocup singur de aprovizionarea trupei. Ba chiar am fost
însarcinat de capitanul Ardeleanu din ECP, sa fac scoala de carte cu soldatii.
La început ma duceam cu santinela la Corp. Nu rareori, ma întorceam
singur. Aproape uitasem planul evadarii, când avocatul nostru ne anunta ca
se apropie procesul si ca sunt slabe sperante sa ne scoata cu condamnari
usoare. Eram încadrati în Codul Justitiei Militare art. 186 si 210, care
prevedeau pedepse grele. Nu mai aveam de asteptat. Procesul fixat la 15
decembrie îmi grabeste hotarârea. În seara lui 1 decembrie, la orele sase si
jumatate, în timp ce trupa era la masa, l-am adus pe Brindescu la birou, sub
pretextul unei pene de curent, el fiind electrician. Balanescu era deja la
birou, chemat de mine mai din vreme, cu aprobarea plutonierului Ogarca,
sa-mi ajute la administratie. Soldatii, care ma cunosteau bine, eram doar
profesorul lor, nu s-au opus iesirii lui Brindescu în curtea trupei, când le-am
spus ca-l voi aduce îndarat îndata ce a terminat lucrul.
La zid erau doi steri de lemne, taiate scurt si gramadite lânga zid, în asa
fel ca permiteau escaladarea fara dificultate. Lampa din mijlocul curtii se
izbea de un cais în partea din fund, în asa fel ca lasa o umbra care putea
disimula statura unui om. I-am dat drumul lui Brindescu primul, singur. A
plecat si nu l-am mai vazut nici pâna azi. Peste un sfert de ora trece si Nicu
Balanescu pe acelasi traseu. Dupa cinci minute trec si eu. Nicu Balanescu
ma astepta la poalele zidului, dincolo, în curtea Regimentului 5 Vânatori.
Am plecat apoi amândoi pâna la Piata de Fân, unde ne-am despartit si
fiecare pe cont propriu. De atunci n-am mai auzit nimic nici de el.
— Unde ti-a spus ca se duce
— Mi-a spus ca va încerca sa ajunga pâna la Bucuresti, unde are
cunostinte si unde se poate ascunde mai usor.
— Iar tu
— Eu am luat drumul spre casa!