Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

vorba si cu maica-ta!
De teama sa nu plece, ma întind o data cât sunt de lung si casc cu
zgomot, sa le atrag atentia. Deschid ochii si-i vad asezati pe tapsanul
ceardacului.
- Buna dimineata la toti! le întrerup eu sfatul.
- Buna sa-ti fie inima, dl. Filon! T. are gura cam mare si bate de
dimineata, sa-si plateasca prânzul!
Cu pacostea în casa si le mai arde de gluma. Fie ca nu-si dau seama, fie
ca le e totuna ce va fi mâine. Cei ce si-au pierdut casa, pamântul, satul, nu
mai au ce pierde.
- Era sa ma scol si singur! Am dormit deja prea mult!
- Atunci, bine ca fu asa, ca mergem la mine, sa ne mai cânti una, ca
atunci!
Nu ma las mult rugat. Casa mosului era prea expusa, în mijlocul
satului, pe unde trec toate «oficialitatile».
Pipai mai întâi picioarele, sa vad cât pot sa îndraznesc. Respir mai
usurat dupa o noapte de odihna. Talpile s-au dezumflat simtitor, în drum
spre vindecare. Încerc pamântul cu teama si retrag instinctiv piciorul. Revin
cu mai mult curaj si sprijin corpul tot, fara prea multa greutate. Primii pasi
ma înteapa, dar merge, pâna ce sângele se pune în miscare.
Mosul înhama calul, gata sa plece la cules de floarea soarelui.
- Mergem în caruta pâna la mine, ca-i drumul spre holda! prinde iar
vorba T.
Ma îmbrac în graba, racorindu-mi oleaca obrazul cu apa de la fântâna
si încet, încet, ma urc în caruta. Mi se parea ca am pierdut obiceiul de a
merge.
Ma uit pe ulita, în sus, în jos, în timp ce calul, la pas, o ia spre deal. Nu
atrag atentia nimanui. Printre ei, îmbracat la fel, par un confrate, venit la
rude. Lumea era obisnuita cu figuri necunoscute într-un sat de refugiati
bucovineni.
Casa lui T., asezata pe deal, la marginea de apus, îmi parea o
ascunzatoare ideala. O batrâna si sotia lui, fiica mai mare a mosului si a
batrânei, erau singurii locatari. Sotia lui ma cunostea bine, din anul trecut,
dar mai mult din povestirile mamei, în cei doi ani de zile cât a stat în casa
noastra, cu parintii ei si sora mai mica.
Era bucuroasa sa ma vada. La fel batrâna, sa-i mai cânt de la codru. Ea
ne numea codreni, spre deosebire de cei de la câmpie, de la pusta. Le-am