Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

confiscata... Nici o bucatica de pânza n-a ramas intacta. Obiectele personale
dispar. Devin bun al «poporului»... În custodia anchetatorilor. Ma gândeam
la verighetele de logodna. Daca le-as fi luat ieri de la giuvaergiu, azi ar fi
devenit si ele... «bun al poporului».
Operatia terminata, sunt invitat, mereu «politicos», sa-i urmez spre
locuinta rezervata mie. O camaruta de beton. Un fel de cavou, de 2,50/2 m si
înalt de 1,80 m. Mobila cam putina. Doar o banca, lunga de 1,50 m si lata de
20 cm. Asternut Hainele de pe mine, întinse pe ciment.
Ramas singur, multime de preocupari se înghesuiau sa izbucneasca. Ma
împacam greu cu gândul ca, de acum, totul s-a sfârsit cu mine. Seara
recapitulez realitatea, pâna ce ma cuprinde oboseala, dupa o zi atât de
încarcata de evenimente. As vrea sa ma culc. Dar cum Nici macar o
scândura sa am dedesubt Ma asez usor de-a lungul peretelui. Am adormit
asa, fara sa mai simt nimic. Nu pentru multa vreme, însa. Frigul ma scutura.
Ma ridic în picioare si veghez toata noaptea, pâna ce zorile ma salveaza.
Aud miscari pe coridor. Începe programul zilei. Toaleta corporala, care
consta în câtiva stropi de apa, azvârliti în graba peste fata si apoi micile
nevoi. Suntem scosi unul câte unul, pentru a evita sa ne întâlnim. Cum, însa,
erau multi detinuti si timpul programului prea scurt, gardianul mai calca
regulamentul. Astfel, ne mai încrucisam pe parcurs, la dus sau la întors. Un
singur robinet si un singur closet pentru toata gloata de detinuti.
La orele 8, totul trebuia sa fie terminat, pentru ca o alta «misiune»,
mult mai importanta, care trebuia sa se desfasoare dupa aceea, ne astepta sa
fim confruntati.
Printre cei întâlniti erau si multi tarani, oameni simpli. Nu întelegeam
deloc ce pericol reprezentau pentru autoritati acesti tarani, ca sa fie tinuti
sub cheie.
Pe la orele zece, usa mi se deschide si o voce ferma striga:
— Verca! Hai sus!
Ma strabate un fior. Teama Desigur, dar mai mult teama de
necunoscut. Sa aflu, poate, ce s-a întâmplat, ca sa ma pot apara. Dar în
contra cui sa ma apar Exista oare o aparare contra acestui monstru Ajung
la concluzia ca rabdarea si luciditatea, ar fi, deocamdata, singurele arme Ia
dispozitia mea.
Urc treptele pivnitei si ma gasesc din nou în marele hol, la capatul
caruia se deschide o usa, pe care intru. Un birou elegant, cu fotolii de piele.
În fata biroului, un domn, în jur de 30 de ani, blond, cu ochii albastri. Parea