Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

înaltimi era numai scari. Simtea cum îi cresc aripile. Desigur, seful lui nu
facea economie de laude si felicitari. Vedea parca treptele pe care se va
urca, pretul oferit pentru «stradania» de a contribui la «educarea poporului»
în spirit marxisto-leninisto-stalinisto-bolsevic.
Cu pieptul umflat înca de pozitia luata în fata telefonului, se întoarce
spre Statul sau Major, sa fie vazut si mai ales ascultat la ceea ce le va spune.
Apoi se întoarce spre mine, cu acelasi aer triumfal de sef caruia nimic si
nimeni nu-i poate rezista.
— Tu stii ce-ti ramâne acum Îmi vei spune tot, absolut tot ce ai facut
de când ai evadat, cu cine te-ai întâlnit si ce ati complotat
Ma ducea cam departe. Câte goluri nu am de umplut, de la 11
decembrie 1947 si pâna azi Povestea mea ar începe cam asa: Pe ziua de 15
decemvrie mi s-a facut procesul. Acuzatia formulata de procurorul general,
de la Consiliul de Razboi, în contra mea, îmi rezervase ani grei de
închisoare. Aveam de ales. Sau sa-mi ramâna oasele prin închisori – eram
atât de slabit, ca rezistenta mea la un regim dur nu-mi dadea nici o iluzie –
sau culcat de gloantele santinelei la poalele zidului, pe când as fi încercat sa
evadez. Am preferat totusi ultima solutie, care-mi rezerva o sansa, minima
desigur, de libertate. Pentru o luna, doua, trei, sase, un an, poate. Nu vedeam
atunci perspectiva unei alte salvari.
Eram sub stapânirea momentului si ma gândeam numai la iesirea din
acest impas s-apoi ce o vrea Dumnezeu. Nicu Balanescu si Gavrila
Brindescu erau amenintati de aceeasi sentinta si i-am luat cu mine. Ne-am
despartit în momentul când ne-am gasit în afara zidurilor si de atunci n-am
mai auzit nimic de ei. Fiecare si-a urmat propriu-i drum. Eu m-am îndreptat
spre satul meu sa-mi gasesc adapost, prin locurile cunoscute de când eram
copil. Stiam de Cristoi, ca sta fugit prin sat, ca are un salas unde sta retras, la
Berbecele si m-am îndreptat spre el. Nu l-am gasit aco lo, dar am gasit vase
pentru gatit, faina de porumb si fasole. Dupa trei zile a venit, într-adevar,
Cristoi Nicolae la coliba si, dupa ce a stat putin timp cu mine, s-a întors din
nou în sat, unde, de altfel, era si stabilit. Între timp îmi aducea de mâncare
de la mine de acasa, de unde mama îl aproviziona. Am dus-o aici asa toata
iarna si o buna parte din primavara.
Acum o luna, stând asa degeaba, m-am gândit ca as putea sa fiu
oarecum de folos. M-am îndreptat spre Nemanu, unde aveam o livada,
numita Între Padurenti, unde am început sa defrisez, sa curat terenul de
lastunii ramasi dupa incendiul padurii, petrecut cu un an înainte. Aici am