Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

La sectia de jandarmi din Teregova se gaseau detinuti câtiva camarazi,
arestati de curând. Ceilalti au pregatit un atac, sa-i elibereze, înainte de a fi
dusi la Timisoara, pentru ancheta. Atacul a întâmpinat o rezistenta armata,
întarita peste noapte, fara ca ei sa afle din timp. Se retrag cu pierderi pâna la
coliba de pe Pietrele Albe, în padurile Teregovei, unde organizeaza
rezistenta.
Siguranta face apel la o divizie de armata cu care înconjura regiunea.
Lupta era inevitabila. Ea a durat câteva zile si rezistenta a fost înabusi ta în
sânge. Au cazut: Col. Uta, Vernichescu si altii, al caror nume vor figura
cândva pe monumentul eroilor. Spiru Blanariu, Comandor Do masneanu si
multi altii au fost prinsi si executati, dupa un simulacru de proces la
Timisoara.
De-acum, nu vom rascoli trecutul pâna la Mihai Viteazul, pentru a
cauta izvoare de eroism. Educatia jertfei de neam se gaseste aproape, uriasa
cât Pietrele Albe, sa domine vremile si maretia faptelor lor.
Am plecat si eu spre casa, împacat. Îmi mai ramânea despartirea de
mama, cea mai grea, cea mai dureroasa. Va trebui s-o fac, nu mai am de
ales.
În noaptea urmatoare, o iau din nou la drum. Trei ore bune de mers. Ma
asez în vârful dealului cu vedere departe, luminat de o luna mare si clara.
Orice umbra care ar trece în noapte se rasfrânge ca un profil mobil Ia
orizont.
Dupa o jumatate de ora de asteptare, desprind în vale doi calatori. Îi tin
sub priviri, cu grija multa, si-i pierd, când urca panta dealului. Ramân la
pânda si le observ urmele, de nu cumva vor duce cu ei, fara sa stie, pe cei ce
ma cauta.
Pe culme, nimic nu mai misca. Noaptea si-a închis cararile. Cu pistolul
gata de tras, cobor spre locul de întâlnire, pregatit la orice surpriza. Cu cât
pasii scurteaza distanta, inima-mi bate tot mai tare. O iau de-a dreptul prin
padure, sa tai calea, sa apar din spatele dealului, când, deodata, o soapta ma
opreste locului. Recunosc vocea si ma apropii cu grija, dând crengile în
laturi, sa nu fac zgomot. Îi vad acum asezati pe iarba, mama si Patru.
- Daca n-o fi de la el scrisoarea aud vocea lui Patru, îngrijorat.
- Apai, de la cine sa fie raspunde mama.
- Or fi scris-o politaii, sa vada cine vine si pe el îl tin închis
- Om vedea! da’ mie-mi spune inima ca-i de la el!
- Chiar de la el! sar eu aproape, taindu-le vorba.