Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

Era o padure batrâna si aproape pustie, dar de când cu schimbarea
padurarilor, nu ramâne colt nebatut. Doar noaptea se mai poate merge si
atunci înca, evitând cararile. În drumul meu se gasea un loc periculos de
trecut, unde raufacatorii pândesc victimele. Într-o dimineata, nu demult, a
fost gasit un om înjunghiat, îmi povestea Radu. E un loc sinistru, unde stau
ascunsi dupa copaci si lovesc. Chiar ziua, când treceam pe acolo, ma opream
cu pistolul în mâna, încercând o strângere de inima.
Îmi iau ramas bun de la Radu. Nana Florea, trista, tinea ochii în
pamânt, gata de plâns.
- Iar ne parasesti îsi descarca ea amarul într-un oftat adânc.
- Cum vine mosul, îs înapoi! Ma duc sa ma întâlnesc cu mama! S-a
linistit subit, parca i-am încredintat o taina.
Din nou singur prin codrul anilor de pribegie. Noaptea, toate pasarile
dorm, doar privighetoarea îsi mai cânta, singura, melodia, în triluri saltarete.
Parca în fiecare copac, o colivie adapostea o cântatoare, ca tot drumul e
numai cântec. Ma simteam din nou acasa, departe de zgura lasata peste
târguri si orase. Aici, chiar si sfârsitul este mai senin, mai usor de acceptat.
Un întuneric total îmi acoperea calea si, cu greu, tin pârtia sa nu ma
ratacesc. Ma opresc, din când în când, sa-mi reamintesc drumul, pipaind
fagii, cunoscuti de cu ziua. Înca o ora si iata-ma aproape de «Vadul Mortii»,
cum îl botezase lumea. Mi se face inima cât un purice. Valea era adânca si
neagra. Întind mâinile înainte, sa nu ma lovesc de copaci.
A încetat si cântecul în locul acesta blestemat. Valea era prea afunda si
cântatoarele ramân pe culme. Strâng pistolul în mâna întinsa, cu degetul pe
tragaci, gata de foc. Nimic nu misca. Ma sperie tacerea. Ma opresc în fundul
vaii, s-aud susotul pârâului, dar nici el nu curge, vara i-a secat albia
acoperita de frunze putregaite.
Ramân asa vreo zece minute la pânda. Doar întuneric si tacere. Totul
doarme. Urnesc din loc câtiva pasi si continuu, cu opriri dese, pâna la
trecatoare. O stânca crapata în doua, de-o parte si alta a cararii, lasa abia un
loc de trecere. Nici aici, nimic!
Povestea lui Radu ma speriase, dar ea putea fi dublata si de o alta
primejdie, cu acelasi deznodamânt, pentru mine, fatal.
Acum urc valea în partea opusa, pâna ce o bucata de zare, dezvelita pe
culme, îmi limpezeste o clipa întunericul sa-mi faca loc de trecut.
Pe la trei ore dupa miezul noptii, ma apropii de salas.
Inima începe sa bata mai tare. De emotie de grija ceva nedefinit.