Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

secondat de un gardian. Usile erau dublate pe din afara de zabrele în forma
de armonica. Pe coridor aceeasi masa transformata în birou, ocupata de un
agent în civil, care înregistra numele noului venit si-l perchezitiona pâna la
piele, de cumva va descoperi un obiect delict scapat dupa atâtea perchezitii.
Seful arestului, un sârb ce ponegrea ostentativ limba româneasca, ma ia
în primire. Hainele însirate pe el tradau modelul proaspat avansat. Niste
palme mari, cu degete groase care tineau condeiul de mijloc, ca pe o lopata,
spuneau ca nu este de pe aici, ca a fost luat din santierele «voluntare»,
pentru o munca de «încredere».
— Dezbraca-te la piele! îmi striga el cu o voce autoritara, în timp ce se
îndrepta spre mine înfuriat sa ma ajute.
— Încet, domnule! Am s-o fac si singur!
Scot laibarul si-l asez pe masa, apoi bracirile lungi, camasa ce-mi
ajungea pâna la genunchi, opincile si ciorapii grosi de lâna.
Le prinde în mâini sa le cerceteze, sa descopere – cine stie – o taina
mare. Laibarul avea gulerul cusut. Îl desprinde cu un cutit taind firul, sa-i
observe cutele. Opincile aveau sa sufere aceeasi soarta, fara interventia mea
hotarâta.
— Daca tai curelele, nu le voi mai putea purta! Ce ar putea ascunde
curelele
Le întoarce pe toate fetele si, dându-si seama de ridicol, renunta la operatie.
Îmi retine, totusi, tot ce ar putea servi la o sinucidere: curele, braciri,
înainte de a trece la înregistrare. Numele si prenumele. Atât a mai ramas.
Totul redus la un numar de celula. Operatia terminata, sunt condus la
locuinta mea, care purta, pentru identificare, numarul 10, înscris pe pragul
de sus. Era celula lui Nicu Balanescu din vara trecuta. Sapata în pamânt, cu
pereti în ciment si o fereastra aliniata în partea de sus cu nivelul solului,
blocata de o piatra mare, cu aspect de mormânt. Doi metri pe doi si un metru
optzeci de înalt, era tot spatiul vital. Nici macar o scândura sa ma întind pe
ea. De-acum cimentul îmi va tine loc de asternut, iar tavanul betonat, de
învelitoare. Linistea singuratatii îmi tine tovarasie, în timp ce gândurile
alearga, evadând din întunericul strâmt si rece. Orele trec greu si picioarele
nu ma mai tin. Simt nevoia odihnei, dar cum Asez palaria îndoita la
marginea zidului si cad pe ea, rezemat de perete. Lipesc astfel corpul de
cimentul rece, despartit doar de grosimea palariei si a camasii. Un fior îmi
cuprinde corpul, în timp ce cimentul suge caldura din mine, sa încalzeasca
pietrele.