Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

De atâta timp nici chip de copil, femeie sau om îmbatrânit, în haina
civila; doar padurea si o bucata de cer. Câmpul cu holdele colorate îmi
schimba starea launtrica. Sunt gingasii ce trezesc din abrutizare sufletul
izolat, când emotiile prea intense coplesesc pâna la explozie. Pipaiam
spicele de grâu, florile de fân si albastrul înrouat al prunelor de vara, ca un
copil jucariile noi.
M-am oprit la un prun încarcat de rod. Îl mâncam din ochi, înainte de
a-l atinge. Privesc în jur, cât vad cu ochii tarina era semanata de oameni.
Erau toti ca mine. Nu-mi venea sa cred ochilor, atâta belsug dintr-o data.
Culeg câte un fruct, îl strâng în palma. Fac semnul crucii înaintea mesei si
musc din carnea dulce. Ceva ce-mi depasea simturile. Era prea mult timp de
când nu gustasem o fructa, ca sa-mi mai amintesc senzatia placerii.
Am mâncat ca un flamând. Multor crengi le-am usurat povara pâna
sa-mi potolesc setea si pofta iernata fara fructe.
M-am întors refacut, din alta lume, lumea celor fara nici o vina.
Abia târziu grupul îsi completeaza rândurile, pentru numaratoare, dar,
mai lipsesc înca. Unii au ajuns pâna la Weimar. Cretu Dumitru, Nicu
Balanescu si fratele dupa mama al Comandantului, Ratiu, dusi de politia
orasului.
Atâta lipsa de entuziasm, chiar si la cei ce si-au riscat si demnitatea ca
sa câstige, în schimb, câteva clipe din lumea libera. Seful lagarului, înalt,
maiestuos, cu par argintiu pe tâmple, da citire ordinului venit de la Reich
S.S. Führer Himmler: «Sunteti liberi! Fiecare poate pleca unde vrea. Poate
dintre Dvs. unii vor sa se întoarca în tara, altii sa ramâna aici. Peste câteva
zile un tren va va transporta de aici.» …Liber! Cuvântul mi-a dat fiori, dupa
atâta timp de închisoare. Daca putine zile înainte ni s-ar fi anuntat vestea, nu
toti ar fi suportat bucuria. Azi, ramân multi privindu-se unul pe altul,
întrebându-se parca, ce facem acum cu libertatea
Încotro Si ce am mai putea face acum, când în adevar nu mai avem
unde ne întoarce!
Spre seara, adunare extraordinara. Vine colonelul Piester, seful
lagarului.
Un gol adânc am simtit în inima. Pentru prima data am ramas aninat de
îndoiala. Ne adunam grupuri, dupa afinitati, sa ne îndemnam unul pe altul.
Nimeni nu era pregatit pentru o astfel de întorsatura. Avalansa
evenimentelor ne-a coplesit.
A doua zi însa, ne vin dispozitii de la Viena, unde se gasea