Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

arestati, apoi câtiva aradeni. Gavrila Brindescu, camarad de zile grele la
Buchenwald, a gasit si el temnita de curând. Cu trei copii si sotia singura, de
patru ani, de când sotul a fost nevoit sa se expatrieze. Acum, când s-a întors
sa-si ajute copiii ajunsi la vârsta de carte, l-au luat din nou de lânga ei, în
momentul când aveau mai multa nevoie de prezenta tatalui. Timisorean de
nastere, s-a apropiat de Legiune înca de tânar, închinându-si viata acestui
ideal. A cazut mai târziu ca un erou, lasând în urma copiii sa-i poarte numele
si - cine stie - sa realizeze ei ceea ce tatal n-a avut ragazul sa o faca.
Într-o buna zi, aflu ca si Nicu Balanescu a fost arestat si adus aici, sa-si
«marturiseasca pacatele».
Nu va scapa unul! a început, deci, o noua prigoana! Una în plus, pe
lânga cele multe, de zece ani încoace. Sub «democratia» lui Carol II, apoi
Armand Calinescu, pentru a culmina cu «nationalismul» si «anticomunismul»
lui Antonescu. Si, în sfârsit, «democratia» zisa «istorica», a
capetelor luminate, cum se cuvenea însa, de la Rasarit.
Dar noi Mereu goniti, mereu schingiuiti, asasinati, în numele acestei...
«adevarate democratii», împrumutând din Occident doar haina, prea strâmta
pentru corpul neamului nostru, biciuit si torturat. Azi, noul ocupant ne-a
gasit dusmani. De asta data, este singurul care nu s-a înselat. Da! Eram
singurii lui dusmani! Democratia s-a adaptat, surprinzator de usor,
naravurilor asiatice. Dar pâna când
Într-o buna zi, sârbul vine sa ma anunte ca voi schimba celula. Desigur
ca aveau nevoie pentru alti clienti. Primul meu gând a fost la carti. De
câteva zile le-am scos pe toate si le-am pus bine. Am desprins fundul la un
capat al bancii si Ie-am ascuns acolo. Îmi iau bruma de efecte pe care le
aveam si ma îndrept spre noua locuinta. O celula ceva mai mica, dar în
acelasi stil. Constat totusi un lucru ciudat pentru o casa burgheza, cu o
gradina ca un parc. Celulele erau amenajate de asa maniera, ca si când, în
momentul construirii, se cunostea deja destinatia. Nu cumva acest consultat
avea si el misterele lui Izolat de oras, ca si celelalte cladiri din apropiere,
parea sa acopere ceva... Eventuale strigate, care s-ar fi pierdut prin frunzisul
parcului, interzis, pentru circumstante, publicului, care, nu-si punea, de
altfel, prea multe întrebari. Canalul Bega, care taia parcul în doua, era limita
ideala, pentru astfel de întreprinderi.
În momentul în care voiam sa deplasez patul, gardianul ma opreste,
spunând, cu parere de rau, ca patul facea parte din mobilierul celulei. Intru
astfel în noua celula, care nu era prevazuta cu pat. Îndraznesc, atunci, sa-i