Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

Comandantul, de ceea ce avem de facut. Câtiva pleaca înainte la Viena,
centrul nostru de concentrare. Noi, ceilalti, vom pleca îndata ce ni se va
pune un tren la dispozitie, sa ne «încarce» cu tot ce a ramas.
Într-adevar, a patra zi de la bombardament, o coloana lunga se urneste
greu spre halta de îmbarcare. Lasam în urma numai ruine, din tot ce a fost
«caminul» dintre brazi, si multi dintre noi, cu ruine în suflet.
Odata, am fi putut darui patriei din ceea ce Dumnezeu a lasat fiecaruia
bun în el, dragoste fara margini. Azi totul ne pare inutil.
Batrânul Masoski, gardianul nostru fidel, ne însoteste pâna la gara, dar
nu oficial. El ne-a cunoscut prea bine si ne-a iubit. N-a încercat sa înteleaga
prea mult, era greu pentru el, dar parca ceva i se desprinde din inima.
Priveste pe Ronta ca pe un prieten si pe toti ceilalti, si ochii i se umezesc.
Trenul se urneste si dupa cotitura îl vad ultima data cu mâinile întinse
spre noi, facând semnul despartirii. Am aflat mai târziu ca Piester, seful
lagarului, a fost linsat de prizonieri în momentul eliberarii. Batrânul «stimmt
nicht» si-a platit datoriile. Simtea parca, în momentul plecarii noastre, ca
vremurile se vor întoarce si greul va începe si pentru el.
Câteva zeci de ore de drum si iata-ne ajunsi la Ost-Bahnhof din Viena.
Acum ne lamurim mai bine de tot ceea ce se întâmplase si ce aveam de
facut. Suntem cazati în hoteluri si încetul cu încetul fiecare îsi va gasi rostul.
Eu am gasit domiciliul la Mariahilfshotel, pe Mariahilfesstrasse.
Se continua lupta. Adica, mai limpede, pentru noi începe numai, lupta
împotriva comunismului, atunci când o lume s-a prabusit în fata lui.
PRINTRE DURERI SI SPERANTE.
PARASUTAREA
N-am avut prea multe stiri, dar faptul de a combate dusmanul pe care
de mai bine de trei ani tot neamul românesc îl combate cu jertfe uriase era
pentru noi mai mult decât o datorie, era o onoare ce ni se refuzase pâna
atunci. Maresalul Antonescu refuzase cererea noastra de a pleca pe front.
Pentru el, nu eram demni de a sta alaturi de soldatul român în ceasuri de
grea cumpana. Acum, sansele noastre, practic, nu erau prea mari, dar vom
putea fi alaturi de toti cei ce sufera în tara, sa împartim cu ei aceeasi soarta.
Întrucât nu aveam dreptul sa luptam pe front, urmaream dintre sârme soarta
razboiului. Se formeaza primele unitati. Începe scoala speciala de pregatire