Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

Ma îndemna parca sa îndraznesc. Zadarnicia însa ma trezeste la realitate.
Nimic nu este posibil!
Alarmati de atâta harmalaie, toti cei ce locuiau primprejur au iesit afara
sa vada ce se petrece. La vreo 20 de metri zaresc pe Tibi Lazar, cocotat pe
acoperisul unei suri, alaturi de cumnatul lui, Traian Anderca, fostul meu
elev la liceu. Tibi, profesor la acelasi liceu cu mine, la Caransebes, prieten si
camarad, era chinuit de aceeasi teama ca mine. Mai de vreme sau mai târziu
îl asteapta aceeasi soarta. Socrul lui, delegat al Partidului National-Taranist
la alegerile din noiembrie 1946, a avut curajul sa controleze urna înainte de
votare si a gasit-o deja plina de voturi. Revolta lui a devenit revolta celor
multi. Au scos urna afara si s-au pus sa numere voturile deja exprimate. Si
au gasit, nici mai mult nici mai putin, de trei mii de voturi în favoarea
partidului comunist. Dupa ce au golit-o, au pus-o la loc si votarea a putut sa
înceapa. Rezultatul: 5% pentru comunisti, rezultat ce reflecta fidel opinia
celor multi. Peste câteva zile este arestat, anchetat si eliberat, pentru a fi
cautat din nou, de asta data cu intentia de a-l face disparut. Simtind pericolul
a plecat de acasa. De atunci nu mai stie nimeni nimic de el. Casa lui a fost
des calcata, ravasita, familia hartuita, amenintata.
Acum, ginerele si feciorul batrânului, vazând jandarmii aproape, dar
neîndraznind sa iasa afara, priveau de pe acoperisul surii cele ce se
petreceau. Îi vad bine, si un gând fugar îmi sugera o noua speranta.
— Nene Gin! nu vrei d-ta sa chemi pe Tibi sau pe Traian pâna aici
Mi-a ghicit gândul, ca începe sa strige la cei doi, care nu erau departe.
Acestia întorc privirile spre noi si, când m-au recunoscut, au ramas pironiti
locului de teama. Tibi Lazar stia povestea mea. Stia ca sunt cautat de mult si
groaza de a-l vedea jandarmii aproape de mine îl înspaimânta. Îl vor lua si
pe el de lânga nevasta si copii si i se vor pierde urmele ca la multi altii.
Privirile mele fixate asupra lui îl coboara de pe acoperis ca muscat de sarpe.
Traian, elevul meu, mai tânar, mai inocent, coboara si el si se îndreapta spre
noi. Aproape, tot mai aproape, pâna-si reazema cotul de speteaza carutei.
— Traiane! îi zic în graba, ia un cal si alearga în sat la noi si-l anunta
pe Nicolae Cristoi de mine!
Atât am putut sa-i spun, ca un jandarm, întors din urmarirea tiganilor, îl
surprinde stând la vorba cu noi si-l interpeleaza.
— Cine esti tu si ce ai cu acesti indivizi
— Am fost chemat aici, îngâna el si nu stiu pentru ce. Eu nu-i cunosc
pe acesti oameni!