Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

cu doua paturi, asezate de ambele parti ale camerei. O soba mica si o
gramada de lemne, taiate scurt, gata de aprins. Ma asteptau, parca. În timpul
iernii, nu statea nimeni aici. Era prea departe de sat. Caut într-un dulap si
gasesc un saculet de faina de cucuruz, slanina, fasole, varza acra si o bucata
de brânza. Îmi dau seama, ca cineva a locuit pe aici, nu de mult. În adevar,
finul Nicolae era când pe aici, când prin sat, dupa împrejurari. Când stirile
erau mai rele, se refugia aici, sa fie mai linistit. De aceea coliba era
prevazuta cu alimente, pentru caz de nevoie. Coliba era deschisa tuturor
fugarilor. Ospitalitatea era prima lege a românului. Aici, credinta în
Dumnezeu se numeste fapta, ajutor efectiv.
Fara a pierde mult timp, aprind focul, gasesc o tigaie si tai bucatele de
slanina, pentru prajit. Îmi trebuia o galeata cu apa limpede si o caldare, sa
pregatesc mamaliga. Uitasem cum se facea, dar, pe masura ce apa fierbea,
torn faina, pâna ce totul clocoteste. Dupa un sfert de ora de fiert, încep sa o
amestec. Cum fierbea asa, degaja un miros de cucuruz copt, care-mi marea
pofta de mâncare. Alaturi, jumarile sfârâie în tigaie. Torn mamaliga pa
masa, aduc si jumarile aproape si încep ospatul. Frigul de afara, foamea,
bucuria libertatii sau toate la un loc mi-au redat, parca, o fericire neasteptata.
Dupa ce mi-am potolit foamea, ies afara. Zapada mare învelea dealul
într-o liniste adânca. Cerul senin lasa orizontul deschis pe mare distanta,
astfel ca vad satul tot. Ulita mea, pornind de la podul Timisului si urcând
spre Tâlva, încruciseaza, la biserica, ulita lunga, care, si ea, coboara din
Gruni si se lungeste mai bine de un kilometru, spre satul Bucosnita.
O cruce simpla era forma satului meu, Petrosnita – satul lui Patru. Pe
timpul ocupatiei maghiare, se numea Petersfalva. Abia dupa primul razboi
mondial si-a recapatat numele românesc, adica cel de azi.
Amintirile rascolesc în mine copilaria, adolescenta, pe care le simt,
privind satul din înaltime, ca un tezaur pretios. Acum, totul se pregateste
pentru sarbatoare. E Craciunul! Azi se naste Mântuitorul lumii si toti
îmbraca haina bucuriei, a sperantei.
Deodata aud clopotele, care anunta Liturghia. Vad parca satenii mei, în
siruri, siruri, cum se îndreapta spre biserica, sa întâmpine pe noul nascut.
Fac de trei ori semnul crucii si-mi unesc ruga mea cu a lor. De acum nu mai
sunt singur.
Privind asa spre vale, zaresc o silueta, care înainteaza cu greu prin
zapada. Ma întreb, cine o putea fi Prieten sau iscoada Caut un tufis unde
ma ascund, continuând sa observ. Silueta se mareste, pe masura ce se