Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

Ion Petrascu, mai precis Petrasko, cum prefera sa semneze, urmasul
batrânului Ionescu, ajuns la limita de vârsta. Îl cunosc prea bine, pentru ca
am fost coleg de liceu cu el, timp de 8 ani de zile. Sentimentele lui înclinau,
mai degraba, dincolo de Tisa. Drama poporului român nu-l afecta prea mult.
Am lasat la urma, un alt profesor de matematici, batrânul Gheorghe
Noaghea, tatal camaradului Virgil Noaghea, fostul meu coleg de clasa,
asasinat, împreuna cu Dorca Filon, Mitar Ion, Grama Iosif, Benec
Constantin si atâtia altii, la Miercurea Ciucului.
Era foarte sever. Tinea ca fiecare sa-si faca partea de lucru. De când
si-a pierdut feciorul, în ochii lui nu mai apare lumina. Mereu sobru, mereu
trist, plictisit, parca, de viata. Baiatul lui nu i-a adus decât satisfactii. Mereu
primul pe liceu, mereu plin de vointa si caracter. Când a cunoscut pe Horia
Sima, profesorul lui, model de legionar, s-a angajat total, cu aceeasi vointa
de a merge pâna la capat. Dumnezeu i-a acceptat jertfa, oferita cu atâta
putere. Tatal nu s-a mai consolat de atunci si poarta doliul în suflet, de sapte
ani de zile. Când m-a vazut, toata viata fiului îi apare în fata. Stia totul din
framântarile noastre. Când mi-a strâns mâna, m-a privit în ochi adânc, cu o
nostalgica înfrigurare. Nu mi-a spus nimic, dar în ochii lui am citit totul.
Parca voia sa spuna: pe voi nu va mai opreste nimeni, drumul vostru nu mai
are întoarcere. Si tu vei merge pâna la capat. Durerea lui avea ceva nobil.
Accepta totul cu tarie, ca un parinte, care a dat neamului lui tot ceea ce a
iubit mai mult pe lume.
Aveam pentru el respect si admiratie ce ieseau din comun si care îmi
dadea un sentiment de usurare. Mai avea un fecior, Gheorghe si doua fete,
dar… el a pierdut pe cel mai bun.
Iata colegii mei, surprinsi si multi dezorientati. În mijlocul lor ma
simteam tare, nu prin vreo calitate exceptionala, care ar fi depasit pe ale lor,
ci mai mult prin echilibrul ce mi-l dadea credinta si constiinta clara ca sunt
în slujba neamului, atât timp cât voi continua pe acest drum. El îmi dadea
încredere, curaj, sa înfrunt greul cu mai multa tarie decât ei.
Asa am început primul an scolar, asa am continuat lupta, sub o alta
forma, pentru a salva ce se mai putea salva, sufletele tinere.
Ragazul nu mi-a fost de lunga durata. Curând devin un ghimpe prea
jenant si furtuna se va abate, înainte de vreme, peste tot zbuciumul meu.
LICEUL TRAIAN DODA