Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

Masa costa 15 lei tichetul, o suma destul de mare pentru mine. Nu stau
mult pe gânduri, teama altui necunoscut ma hotaraste repede.
Iata-ma locuitor al Capitalei si înca ce locuitor! Student la Facultatea
de Litere, pentru a deveni profesor, visul timid al copilariei. Sa revin apoi în
orasul meu, acolo unde am poposit dupa primul drum când am plecat
de-acasa. Sa fiu coleg cu toti fostii mei profesori, proiect îndraznet care îsi
contureaza silueta încet, în timp. Cu banii ramasi, cumpar câteva bonuri de
masa, ce se compune dintr-o ciorba cu carne, o mâncare si desert. Pâinea era
la discretie.
La prânz manânc o ciorba cu multa pâine, seara în locul desertului o
alta ciorba. Apoi îmi umplu buzunarele cu pâine pentru a doua zi dimineata.
A doua zi schimbam bonul de mâncare cu doua bonuri de ciorba si astfel
dintr-un bon de 15 lei, mâncam doua zile la prânz si seara în loc de o singura
data la prânz. Astfel trec vreo trei luni de zile. Între timp gasesc lectii la o
familie înstarita. Tatal era functionar la Ministerul de Finante. Avea un copil
de 13 ani si o fata de 12 pe care-i ajutam sa pregateasca lectiile. Asa mi-am
asigurat masa. Între timp, obtin si mult sperata bursa, care-mi permite sa
locuiesc gratuit la camin si sa fiu scutit de taxe la facultate.
Nici Legiunea n-am uitat-o si participam din plin la toate. Pe vremea
aceea se marea sediul din Gutemberg nr.3 si aproape în fiecare zi pe înserate
ma gaseam pe santier sa pregatesc cimentul sa car caramida. Într-o zi, doi
domni vin la mine sa-mi ceara de lucru. Eu caram o roaba plina de ciment.
Toti eram voluntari, dupa o zi plina de lucru, pentru a ne câstiga viata.
- Camarade, da-ne si noua sa facem ceva!
Erau îmbracati ca de sarbatoare. Camasa alba, cravata si un costum
nou-nout.
- Pai cum vreti sa lucrati în costum, o sa va murdariti!
- Nu te ocupa matale de asta! Si unul îmi ia roaba din mâini; iar celalalt
o lopata si începe sa amestece nisipul cu ciment. Suflecati pâna la coate,
lucrau de zor, parca toata viata lor n-au facut decât asta. Seara târziu, când
au terminat, erau semanati de pete gri. Au lucrat din toata inima. Asa
întelegeau ei înfratirea muncitorului cu cei de sus. Erau toti camarazi, fara
nici o deosebire. Pe mine ma credeau muncitor, pentru ca purtam niste haine
uzate, sa nu murdaresc singurul costum cu care ma duceam la scoala. Când
au aflat ca sunt student, au fost oleaca jenati, dar nu le-a disparut voia buna.
Cei doi domni erau: Alecu Cantacuzino si Valeriu Cârdu.
Într-o seara, la sediu, se aude un cântec nou. Ma duc repede sa-l prind