Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

- N-am mai vazut nimic! Am tras în gramada! Unul mai hot decât
celalalt. Sa-i fi vazut cum le scaparau calcâiele fugind! Au ajuns pâna la
Timis, l-au trecut tot în goana dincolo, fara ca un strop de apa sa-i atinga!
explodeaza batrânul în hohote de râs. A urmat, desigur, un alt proces, cu alte
argumente, de asta data mai grave. Vecinul, un liberal de veche spita, n-a
mai îndraznit sa se prezinte.
Vecinul nu si-a mai cultivat pamântul, de teama, vreo trei ani de zile. Îl
abandonase.
Într-o primavara vine cu plugul sa-si încerce norocul. Batrânul, tinut la
curent de ai lui, se prezinta sa-i dea binete, sa-i doreasca «spor la munca».
Când l-a vazut vecinul, sigur de el, ca legea i-a dat dreptate doar, în loc sa-i
raspunda la buna ziua, începe sa-l înjure:
- Dumnezeul tau de bandit!
- Cum daca sunt doi Dumnezei, ma ocup si eu de-al tau! Pun mâna pe
cosul plin cu oale de-ale mâncarii si le azvârlu în aer. Scot apoi arma si trag
câteva focuri în sus. Nu stiu cum a disparut, ca l-am pierdut din vedere.
Fugea ca un iepure, cu toti anii ce-i purta în spate, reia mosul. De atunci nu
l-am mai vazut. Ai mei lucrau pamântul în vechile hotare, atunci când aveau
ragaz. Casa noastra a fost rasturnata pe dos de atâtea ori de jandarmi, de
politie. Din casa mea a fugit calmul, linistea. Eu fugar, ai mei mereu
anchetati, închisi zile întregi. Biata baba cât a îndurat sa-mi aduca o bucata
de pâine pe ascuns. Au batut-o la politie sa spuna de mine si a rabdat toate,
saraca. De câte ori nu a înconjurat casa cu armata sa ma prinda. Odata era
cât pe aici sa cad. Eram în casa când a aparut armata echipata ca de razboi,
cu casti pe cap. Înaintau pe burta, pe coate, sa nu fie vazuti. M-am ascuns
prin podul casei într-o încapere facuta de mine. Am dublat zidul ce
despartea doua camere, lasând un spatiu de 50 de cm, suficient ca sa încapa
un om în picioare. Intrarea era printr-o gaura în scândurile podului, acoperita
cu porumbi necuratati ce se întindeau pe tot podul. Au cautat peste tot, au
golit fânul din podul grajdului, au spart claile de fân si cirezile de paie.
Lasau santinelele saptamâni sa pândeasca. Dumnezeu m-o scapat ca prin
minune.
Sotia, ca sa-mi aduca de mâncare, trebuia sa scape de agentii care-i
pândeau orice pas. Cât n-a îndurat saraca pâna în 1940, si mai mult dupa
aceea, sub Antonescu. Procesul lui a fost reluat în 1940 si achitat, dar
Antonescu l-a reactualizat cu pedeapsa majora.
- Dar cum îndraznesti matale sa stai acasa, ca un om fara griji îl întreb