Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

înca.
Iata-ma deci în pragul usii, ce mi se deschide. Ca la un semnal, elevii se
ridica în picioare în fata mea. Le raspund cu o înclinare de cap si-i invit sa
se aseze. Monitorul clasei se apropie de catedra, sa anunte absentii. Retin
lista lor si ma pregatesc sa ma asez si eu. Nu stiu de ce, dar, sau eram prea
mic de statura, sau fotoliul era prea adânc, ca în clipa urmatoare dispar în
fotoliu. Doar capul îmi depasea nivelul catedrei. Un fâsâit usor, un râs
retinut al elevilor, ma face atent de pozitia putin ridicola în care ma gaseam.
Fara sa ma precipit, sprijinit în coate, ies la suprafata si ma îndrept spre
clasa. Dar, cum o lovitura nu vine niciodata singura, o voce din fundul
clasei, voind parca sa ma salveze din aceasta delicata situatie, încearca o
diversiune, care însa ma plaseaza într-o încurcatura mai mare.
- Domnule profesor - zice - v-a placut matchul de ieri
Într-o frântura de secunda am sesizat momentul, care putea deveni
dramatic. Tinerii de ieri, care strigau cu mine, nu erau altii decât elevii din
fata mea. Daca as încerca sa-mi impun autoritatea, care mi-o confera functia,
ar însemna sa maresc ridicolul si sa ma pierd de-a binelea în fata acelora pe
care venisem sa-i câstig.
- Matchul de ieri - replic eu - l-am trait ca si voi!
Apoi, timp de vreo zece minute le-am facut un fel de reportaj, aproape
pasionant al jocului, în fraze cât mai palpitante. Fara sa ma opresc, alunec
încet… «acum, însa, sa stergem praful, asternut de secole peste cronicele
noastre si sa le deschidem cu piosenie. În ele zace graiul celor ce au faurit
aceasta mândra tara pe care ne-au lasat-o prin testament, sa o pastram si sa o
aparam cu pretul vietii noastre, ori de câte ori o pândeste primejdia. Acest
mesaj se adreseaza noua, celor mai tineri, ca un ultim apel.
Nu auziti voi oare vocea din strafunduri, care vibreaza peste veacuri
pâna la voi Focul mistuie lanuri de aur, codrii Carpatilor, ai Apusenilor si
manoasele câmpii, azi încarcate de jale!»
Ma opresc din mers sa-mi adun gândurile, cautând din ochi efectul pe
care speram sa-l obtin. În clasa era o liniste de rugaciune.
Le spuneam ceva nou Nu! Încercam doar sa-i apropii de tragedia care
începea, sa-i scutur din amorteala, sa le împartasesc cu pasiune
responsabilitatea tinerilor, care sunt speranta de azi si mai ales de mâine. Sa
intuiasca momentul cu sensibilitatea lor, sa fie patrunsi de gravitatea lui,
înainte ca bolsevismul sa le falsifice sufletul lor neîntinat.
Am vorbit într-o tacere solemna si cu o sinceritate de spovedanie,