Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

trupului, în înclestarea ultima ce se prepara Eram toti grabiti sa asternem pe
pergamente, pentru acel mâine problematic, diplome cu multe semnaturi,
care sa ne însoteasca pe vai, pe culmi ori vagauni de munti, cu dorul tarii
dupa noi.
Am regasit apoi pe Puiu Florescu, dintr-o veche familie bucuresteana.
Tatal lui, îmbatrânit de ani, m-a primit cu multa caldura. Revolta lui parea a
fi mai mare decât a noastra. La fel amarul, de a nu-si mai putea varsa mânia,
în contra sortii, care a învaluit tara întreaga.
- Ticalosii! Miseii! Ne-au vândut muscalului! N-au avut nici teama,
nici respect si mai putina dragoste pentru acest popor! Aprinsese o tigara
când am venit eu si celelalte se aprindeau una de la alta, tot timpul cât am
stat la masa lui. Feciorul, de un frumos nivel intelectual, flegmatic, dar dârz,
era mândria batrânului. La Buchenwald, Puiu Florescu a avut o tinuta
demna. Se ridica deasupra loviturilor zilnice, se refugia într-o atitudine de
nobleta senioriala, de admirat. Când a început prigoana, a cazut în lupta, cu
fata spre Carpati. Curatenia jertfei lui ne-a sapat în suflet imaginea eroului
dac, ce revine în istorie atunci când pieirea ne pândeste calea.
Am revazut pe Alfred Popescu, mucalitul, cum îl portretizam noi toti,
pentru ca lua totul în zeflemea, pâna si povara ce-i atârna pe umeri.
Niciodata nu citeai pe fata lui efectul evenimentelor ce ne copleseau. Mereu
aceeasi reactie: facea ca nu le obvserva. Cu Nicu, Petre Gheorghe si Ratiu,
formau o echipa nedespartita.
Zilele treceau greu, parcurgând distanta de pe Magurele la facultate si
la Liceul «Mihai Viteazul». Un singur gând ma obseda, daca voi avea ragaz
sa termin studiile si sa vin apoi la scoala, la scoala vie. Sa ma amestec cu
copiii, sa le împartasesc grijile si durerea, iar ei sa înteleaga, înainte de a nu
fi prea târziu.
Se apropie Pastele. Mama ma asteapta îngrijorata. Orice întoarcere, era
semanata de îndoieli si de teama. Bucuria lua locul amaraciunii doar atunci
când ma tine în brate, strâns la pieptul ei.
Satul în sarbatoare mi-a redat veselia momentului, dar gândul ca aceste
sarbatori ascund o mare tragedie, ce ne pândeste pe toti, ma întristeaza.
Plec pe valea Timisului, sa mai uit urzeala întunericului. Regasesc pe
Spiru Blanaru, socrul lui si fost sef al plasei Orsova, comandorul
Domasneanu si cu ei traiesc adevaratul rost al vietii.
- Camarazi! Stam pe un vulcan ce mocneste din afunduri. Sa ne
strângem rândurile, sa ne contopim sufleteste unul într-altul, sa ne simtim