Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

sa-mi revin.
- Ti-e frig tare Ai înghetat O sa va dezmortiti repede, numai sa prinda
focul putere. Va fac si o cafea calda!
Închid iar ochii…iar trece vremea…multa Nu stiu.
- Bea pâna-i calda, ma îndeamna o voce. Simt aburul fierbinte. Îmi
umfla narile. Trag cu sete. Ma arde, mi-e bine.
Cald, frig Pe rând si una si alta. Tremur. Tot corpul îsi topeste sloiul.
Ma scutur, misc, ma zbat. Curând lumina toata îmi dezvaluie taina.
- Unde-s ceilalti
- Te simti bine Uite-i pe aproape!
Erau înca întinsi între zi si noapte.
- De ne urmareau, apoi, ne puteau duce cu pat cu tot. Nici unul n-ar fi
spus «ba», dar se zice ca frica pazeste…padurea.
- Desigur, Ioane! Dar cât îi ceasul
- Noua de dimineata.
- Atunci n-am dormit mult, când am deschis ochii nu era mult înainte
de ora cinci.
- Asta poate ne-a fost norocul!
- Pune, Ioane, lemne pe foc, pune toata padurea, fa-l mare sa intre
caldura în noi, ca vara-i departe!
Peste putin se întoarce cu bratul plin de copacei, uscati de umbra celor
mari. Si aici cel mai tare învinge! Lupta pentru vietuire nu cunoaste lege.
Lastarii tineri, fragezi, dau putere vapaii ce creste, se întinde sa ne uscam
bocancii, învelitoarele, înainte de plecare. Nicu, aproape adormit, îsi
contempla bocancul retezat.
- Ai putea pune pe foc si pe celalalt, sa fie la fel. E mai estetic, îi spun
eu.
- Sugubatule, îmi întoarce pe sub furca mustatii vorba.
- De-l mai lasai oleaca, îl faceai escalop vienez si fara «marken»
(cartela de grasime).
- Îl pun daca vrei sa-ti fac placere, dar îi iau pe ai tai!
- La vara!
Toata lumea dezmortita, stingem focul, cu strângere de inima, îl
învelim în zapada, zapada ce-si reia haina alba, o clipa desirata. Stergem
orice urma a trecerii noastre pe aici. De altfel nu cred ca picior de om sa
calce pe aici înainte de primavara. Cât sunt jandarmii de curajosi, n-au
îndraznit sa se afunde în padure, pentru ca ea nu le poarta noroc.