Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

Ramânea esentialul, un fir de 4-5 mm diametru si de 1,20 m. lungime,
pe care va trebui sa-l ascund cu mare grija. Nu aveam nevoie de toata
lungimea si de aceea rup doua bucati de câte 20 cm. îndoindu-le pe
marginea patului pâna ce cedeaza. Din ele voi face doua chei, una pentru
mine si alta pentru vecinul meu, desi neîncrezator în planul meu.
Restul de sârma si firul ramas, le fac ghemotoc si le plasez, provizoriu
sub pat. Îl voi scoate afara o data cu gunoiul. Cele doua bucati va trebui însa
sa fie bine ascunse, e esential. Rotesc iar ochii, care se opresc la usa. Sub
stâlpul lateral, la extremitatea de jos, cimentul era un pic gaurit sau mai
precis, lemnul putrezit sau mâncat de carii, forma niste gauri putin suspecte.
Introduc cele doua sârme prin crapaturi, unde se pierd spre fund fara urme.
Am salvat aparentele, nici o perchezitie nu va descoperi taina. Mâine ma voi
ocupa de treaba. Un pas enorm a fost facut.
Usa trebuie sa cada, iar gratiile le voi frânge cu ultima energie.
— Cuscre! Bucura-te si te veseleste! Am descoperit America!
— Ce ti s-a mai întâmplat
— Am gasit material de chei. Mâine, cel târziu poimâine, vei avea
cheia! Bineînteles, daca-ti trebuie!
— Cum ai facut Îi spun povestea de la capat.
— Daca Dumnezeu ma ajuta... ma simt deja cu un picior afara.
Parca l-ar interesa acum planul meu, care a început sa ia forme vii.
Odata usile deschise, apoi un pic de curaj si tot pe atâta risc... dar cine nu
risca nu se poate astepta la mare lucru. Riscul, aici, însa era capital.
De-acum nu mai simteam zidurile, care strâng întunericul si amesteca
ziua cu noaptea. Sufletul mi-era senin, peretii îmi pareau un adapost, ca cel
din Berbecele, sa ma pazeasca de vânturi si ploi. Somnul nu ma mai prinde.
De-acum voi pazi toata noaptea, sa aflu singur când închide ochii Grigore si
cine-mi deschide usa de stejar. Mâncam din ochi gratiile, la extremitatea de
jos, lânga balamale. De le-as prinde în mâini sa le trag spre mine, le-as
îndoi, le-as frânge ca pe vreascuri. Nu mai vedeam care m-ar împiedica sa
ies. Chiar supa lor o sorb în pripa, parca pregatit de fuga.
Ceasurile noptii sunt mai lungi la paza decât miezul arsitei la coasa.
Ochii, însa, nu se mai prind în pleoape. Adorm toti, pe rând, le pazesc
somnul ca la veghe. Eram singur, la sfat cu taina noptii. Firul gândurilor îmi
soptea o doina de plai. Voi fi iarasi liber, o singura data numai.
Târziu, când zorile coboara pe creste, ma frânge somnul cu surâsul
nadejdii înflorit pe buze.