Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

Era copil când dr. Iovu îi vorbea de Legiune, de primejdia ce ameninta
tara. Acum au înteles toti pentru ce s-a jertfit cel mai bun din satul lor. Era
legionar si el din copilarie. Azi i-a venit rândul sa-si împlineasca si el o
datorie fata de neamul lui. A ajutat pe multi sa treaca dincolo, pâna acum. A
salvat legionari si buni români fara deosebire. Într-o zi, vazând ca nu mai
vine nici o veste de la cei plecati, a trecut si el granita sa afle ce se întâmpla,
sa previna conducerea legionara. A fost prins si dus în lagarul de la
Kovacica, unde a regasit pe toti cei plecati. Si, într-o zi, a disparut pentru
totdeauna. A fost împuscat la granita cu Grecia, împreuna cu multi altii,
invitati sa treaca dincolo, în lumea libera, în timp ce mitralierele îi secerau
fara crutare. Unul n-a scapat cu viata. Zadarnic l-au mai asteptat ai lui sa se
întoarca acasa. Pe rabojul crimelor savârsite de Tito, se va sapa si numele lui
Tina, rapus în plina tinerete. Dumnezeu îi va primi jertfa, oferita cu atâta
candoare neamului sau.
Eram toti adunati în casa batrânului Iovu, asteptând momentul. Pe mine
ma apasa ceva pe inima, care nu-mi dadea liniste. Chem pe mos Dragu
deoparte, pe Indries, pe Câlniceanu, cel mai în vârsta dintre noi, si pe Petru,
feciorul mosului.
- Înainte de a face acest pas, sa ne gândim bine, încep eu, pâna nu va fi
prea târziu. Dincolo, numai Dumnezeu stie ce ne asteapta si daca ne vom
mai revedea vreodata casele si pe cei dragi. Fiecare îsi asuma riscurile
singur. Eu am mai parasit o data tara, silit de evenimente, ca sa-mi scap
capul. Numai eu stiu cât am îndurat. Pasul pe care îl fac azi ma îngrozeste.
Strein am fost patru ani si nicaieri nu am fost acceptat, fiind tratat ca un
nepoftit, o jena permanenta pentru cei pe care îi apropiam. Aveam o singura
sansa de partea mea, cele 25 de primaveri care m-au ajutat sa suport totul.
Azi, sapte ani mai târziu, daca as mai putea alege între mormânt si
înstreinare o cale intermediara, m-as întoarce imediat de unde am venit. Din
pacate, pentru mine nu mai exista alegere. Încercati, fiecare, sa va faceti
acest proces, sa nu regretati odata, poate toata viata, acest pas.
Adresându-ma apoi lui mos Dragu, în prezenta feciorului, caruia îi ramânea
sarcina sa-i creasca pe cei doi copii ai fratelui, cazut pe frontul rus, în plus
de cei doi ai lui. Cel mai mare, Gheorghe, abia împlinise 12 ani.
- Mosule, nu esti departe de 70 de ani...
- Sunt înca tânar si, ca oricare dintre dvs., nu mi-e teama de nimic, ma
întrerupe el oarecum agitat, sau... nu mai aveti încredere în mine... si atunci
e altceva... ma întorc de unde am venit...