Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

Foamea ma pune greu pe picioare, dar pentru scurta vreme. Noaptea
revine, ochii mei însa nu se mai închid. Pândesc pe acelasi asternut
asteptând mereu. Ce oare
Mi-e foame iar. Tot corpul îmi tremura de slabiciune. Nu mai am
speranta sa-l hranesc, iar apa tulbure îl amageste numai, îl incita.
Nu ma mai pot ridica. Alta noapte se leaga de cele multe. Viata îsi
pierde sensul între doua poveri: foamea si singuratatea.
A treia zi de la Adormire, somnul nu ma mai prinde. Toata fiinta s-a
transformat în priveghere, sub imboldul unei vagi sperante.
Usa se deschide de prânz. Iosif, ungurul, îmi lasa mâncarea. Câteva
linguri ma încalzesc si-mi pun sângele-n miscare. Iosif revine sa strânga
blidele goale. În graba trage gratiile, dar usa de stejar o uita deschisa si cu ea
lumina de afara. Ispita ma atrage aproape, sa vad fiarele din noaptea de
Sân-Marii.
În timp ce se împarte mâncarea în fundul pivnitii, dupa cotitura
coridorului, ramas singur, ma asez în genunchi în dreptul gratiilor si,
profitând de zgomotul facut de farfurii, prind cu toate puterile fierul si încep
sa-l îndoi spre mine. Zgomotul se amesteca cu cel din coridor. Încet, încet,
spartura se casca atât cât sa lase loc de trecere unui corp mai zvelt, ca al
meu.
Merge de minune, nimeni n-a auzit nimic! Nici eu nu mai aud nimic.
Inima îmi bate atât de tare, ca daca n-ar fi zgomotul de afara, i-ar purta
ecoul departe.
Ma vad deja strecurat printre vergele. Gândurile erau deja de mult pe
drum. De ar cadea întunericul acum, sa prinda toate razele sub oboroc, o
clipa doar, sa ies de aici.
Pasii din fund ma trezesc la realitate, prea repede, în timp ce spartura
dintre gratii îmi agita refrenul libertatii.
Încord în graba muschii si fierul se lasa încet, sub ochii mei iesiti din
orbite, împletind groaza cu speranta în acelasi fior. Fierul îsi reia forma
initiala. Ramâne totusi, la mijloc, o umflatura de vreo 4-5 cm. Armonica
deschisa aproape ca nu tradeaza anomalia ei, dar când o închid, aliniind
fiarele, gogoasa se vedea de la distanta.
Nu mai puteam, dinauntru, sa fac mai mult si fac apel la Viorel.
- Cuscre! Mi s-a întâmplat o nenorocire! Cere-ti voie afara si vina sa
încerci sa mai îndrepti fiarele deformate!
- Ce ai mai facut iarasi, nenorocosule