Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

pruni la vreo treizeci de pasi. Nu mai latra, ci balansa coada, în semn de
recunoastere.
Aud un glas care cheama câinele si un scârtâit de car. Vad, acum bine,
doi boi grei îndemnându-se la drum si pe mos Dumitru înaintea lor, plesnind
din bici... Hais, cea, boii tatii!
Parca-l vad. Era în primavara, tot cu boii astia. Tinea de coarnele
plugului si striga: Hai la brazda, boii mei!
M-am apropiat de el si i-am dat buna ziua si lucru bun. Ma cunostea
bine.
- Multam dvs., Filoane! mi-a raspuns el, oprind boii pe brazda.
- Te-i fi întrebat, taica Dumitre, ce vânt ma aduce pe dealurile astea
- Nu m-o mira, daca mi-ti spune!
- Nu mai am loc pe acasa! Ma cauta tâlharii si nu mai stiu unde sa
înnoptez!
- Daca numai asta o fi necazul, apai la mine poti sa stai cât îi vrea. Nu
duci grija de nimic si, mai ales, pe aici nu trece nimeni, niciodata!
De atunci am ramas Ia mos Dumitru ca la mine acasa.
Îl las, acum, sa se apropie de mine de vreo câtiva zeci de pasi si deodata
ma scol în capul oaselor.
Când ma zareste, ramâne locului ca întepenit, în timp ce boii se opresc
cu coarnele în spatele lui.
- Tuce-l mosu’! (de la verbul a saruta) El îi! si fata i se îmbujoara
gonind spre mine. I s-a oprit graiul în gât, prinzându-ma în brate.
- Dumnezeu îi mare! Tucu-i pucerile Lui, graieste ca pentru el si ochii i
se umplu de lacrimi. Nu-i venea sa creada. Îsi sterge obrazul cu dosul
mânecii si-si striga feciorul, care se oprise si el în dosul carului.
- Tu vezi cine o venit la noi, Dane
Feciorul, coplesit de surpriza, nu reuseste sa spuna mai mult decât tatal.
Toti trei am taiat multe zile de coasa. Plecarea mea i-a lovit tare. Au
pierdut pe unul de ai casei.
S-au asezat amândoi lânga mine, coplesindu-ma cu întrebarile. În mai
bine de o ora Ie-am expus, pe scurt, toata povestea.
- Apai, cum Sa faca padurarii un lucru ca asta Sa tântuiasca pusca
catre un frate român Cum de i-o rabdat Dumnezeu Astia nu trebuie sa
scape ca-s tâlhari! Astia sunt în stare sa ne vânda pe toti!
- Le va plati Cel de Sus si lor! încerc eu sa-l paciuesc.
Un gând, însa, i se prinsese ghimpe de suflet.