Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

— Lasa-l acum sa scrie!
În mijlocul piesei era o masa si un scaun. Pe masa, hârtie multa si un
toc pentru mine, sa spun tot ce stiu.
Am început la Curtea Martiala si am terminat pe Nemanu, cu oprire pe
Berbecele. Eram extenuat. Kling prinde declaratia mea de doua pagini pline,
în timp ce da ordinul de plecare. Desigur, la Nemanu, unde-l asteapta
Cojocaru, Soanda, Madincea... Pe mine ma scoate afara din birou si ma
îndreapta spre celula. Pe vremuri era bucataria de vara. A primit gratii si iata
ca devine «locuinta» pentru oaspeti întâmplatori. Aceeasi transformare au
suferit alte doua piese alaturi, sa mareasca localul. Pe aici au trecut toti cei
arestati la 15 mai 1948: Adam Andrei, Gruia, Sipca, Patru lui Marina si
lugojeanul Carapantea, parasutat o data cu mine. Într-una din celule se gasea
înca Iosif Ripan, un tânar înalt, otelit de atâtea încercari.
În celula mea se mai aflau doi bulgari, fugiti din Cehoslovacia, unde
erau dusi la lucru «voluntari». Au fost prinsi în Lugoj. Erau spectrul foamei.
Ochii lor cereau orice, numai sa umple stomacul, de mult timp gol. Pâna a
nu veni eu, camarazii mei împarteau cu ei bucatele primite de la familie.
Acum, nu mai ramasesera decât Ripan si cu mine, în plus de cei doi vecini
din Sudul Dunarii. Tot mobilierul celulei se compunea dintr-un pat de
scânduri. Gazdele mele, când m-au vazut intrând în celula, au manifestat o
deosebita bucurie. Banuiau ca sunt din localitate, ca voi primi alimente de la
familie si astfel vor scapa si ei de foame. Nu mica le-a fost deceptia aflând
ca sunt si eu ca ei, fara nici un semn de viata din afara.
Eram frânt de oboseala, abia ma mai tineam pe picioare. Bulgarii mei
îmi întind doua ziare si-mi fac semn, pe limba lor, sa le astern înainte de ma
lungi pentru odihna. Le iau, multumindu-le din ochi, si le asez pe scândura.
Drept capatâi, îmi arata o caramida. O pun si cad pe scândura extenuat.
Camasa subtire era singurul intermediu între corp si lemnul tare. Capul pe
caramida goala împartaseste acelasi tratament înainte de a adormi. Târziu,
ma trezesc amortit. Ma dor toate oasele, parca as fi fost batut cu maiul.
Bulgarii, care jucau carti, vazându-ma trezit, ma anunta ca un domn din
celula vecina a întrebat de mine. Cine ar putea sa fie Dar voi afla curând.
Fereastra era deschisa, doar gratiile ne desparteau de cei de afara, asa ca
nu-mi va fi greu sa observ miscarile. Într-adevar, peste putin timp aud pasi
si, curând, apare silueta lui Iosif Ripan, înalt, îmbracat bine, cu zâmbetul
trist pe buze. Pasea agale, sub paza politaiului de serviciu. Se uita la mine
îngrozit. Nu se astepta sa ma vada între ziduri. La întoarcere, profitând de o