Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

faci acest pas!
Revad a doua zi fata si, cu multa grija, îi dezvalui intentiile mele.
Nu stiu, am fost prea direct sau vestea a surprins-o realmente.
- Gândeste-te bine, îi marturisesc eu. Deocamdata nu-i decât un vis,
care nu se va realiza, poate, niciodata! Fiecaruia îi este permis sa faca
proiecte. Viata, fericirea sunt un sir nesfârsit de proiecte frumoase, dar câte
din ele vad ziua
O vad cum tremura din ce în ce mai mult. Teama de necunoscut sau
poate, sfârsitul unei idile, începuta o data cu primavara si care se va pierde
fara urme, cu primele zile de vara.
- Nu stiu ce sa-ti raspund! aud glasul ei plin de emotie. Lasa-mi doua,
trei zile! Te chem eu sa-ti dau raspunsul!
Asa ne-am despartit. Eu cu visul, ea…
Era într-o joi. Zi de târg. Dupa masa ma îndrept spre casa. Ma astepta
începutul de coasa. Vacanta, pentru mine, era pe holda, sa pregatesc recolta
pentru colectare.
Duminica îmi fac treaba la oras. Plimbându-ma pe strada principala, o
zaresc cu o prietena, pe trotuarul opus. Ne salutam din priviri, fiecare
continuându-si drumul. Peste câteva momente, cineva ma prinde de brat:
- Daca esti liber câteva minute, as dori sa-ti vorbesc!
Am plecat împreuna spre dâlma care înconjura orasul. Ajunsi în fata
unei banci, ne oprim. Ramânem totusi amândoi în picioare, asteptând ceva.
Dupa câteva clipe începe sa-mi vorbeasca:
- Am vorbit cu parintii si…
Am ghicit din privirile ei ca ceva grav s-a petrecut. M-am gândit
numaidecât la mama. Ma lasasem prins în cursa vietii. Simteam ca, pentru
prima data, eram amenintat sa pierd ceva de pret. O durere îmi strânge,
parca, pieptul si-mi taie respiratia…Ascult ca absent vorbele ei.
- Mama este de partea noastra. Tata, însa, te cunoaste doar din auzite
si… stii bine câte se vorbesc. Lui îi este frica! Într-o zi, totul se poate narui!
Nu o mai auzeam. Teama era singurul sentiment pe care-l încercam.
- Nu-i nimic! soptesc ca pentru mine. Era prea frumos ca sa devina
real… si… fara nici un cuvânt, ma îndrept în directie opusa.
- Filoane! Filoane! si vocea ei se pierdea, dusa de apele Sebesului.
Nu stiu cum am ajuns acasa. Norocul ca a doua zi, înaintea rasaritului,
iau coasa si plec pe lunca, singur. Într-adevar singur. Lipsit, parca, de orice
continut. E prima data când simt o adânca parere de rau. Cazusem în cursa