Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

Nu stiu cât sa fi dormit, când batai surde ma trezesc din vis. S-a
întâmplat ceva neobisnuit Când eram ascuns în padure, la cel mai mic
zgomot inima începea sa bata. În timpul bombardamentelor, la Buchen wald,
aceleasi simptome îmi puneau sângele în circulatie fortata.
Tupaitul creste, se apropie de capatâi, ma trezeste de-a binelea. Era
Viorel, care ma chema la vorbitor. Punctele, cu capul cuiului, liniile cu
pumnul, în perete, se transformasera în mintea mea, adormita înca, în
cutremur de pamânt.
— Buna dimineata! rasuna semnele vecinului.
— Puteai sa mai amâni binetele, un ceas, doua! Acum mi-era somnul
mai dulce.
— Cum mai dormi si acuma Nu stii ca-i aproape de amiaza
— Pentru tine, poate, pentru mine înca n-a apus luceafarul, e noapte
continua!
— Ce mai fac cheile Când te apuci de ele
— N-ai nici o grija, sunt ca si terminate!
— Grabeste, ca trece vara!
Ma mai întind oleaca, sa-mi gonesc somnul si apoi ma dau jos si ma
îndrept spre ascunzatoare, de unde scot pretioasa comoara.
Va trebui sa îndoiesc o lungime de circa un centimetru, sa poata intra
în gaura broastei, iar la capatul celalalt o alta îndoitura, sa formeze mânerul
în sens opus. Totul în forma de Z. Încerc la dunga patului, dar scândura
moale cedeaza sub presiunea sârmei. Încerc la usa, dar zgomotul se
transmite afara, prin frecarea fiarelor între ele. Îmi mai ramân bocancii, sub
forma de ciocan. Asez sârma în pervazul de ciment al ferestrei si, cu
calcâiul, apas capatul, care rezista. Încerc din nou si reusesc sa-l îndoi pe o
lungime de 3 cm. Prea lung. Îl îndrept din nou si, iarasi, o iau de la capat,
dar cu acelasi rezultat. Îl fixez bine si încep sa lovesc firul cu calcâiul
bocancului, încet, încet. Lovesc si ascult, sa pierd ecoul si iar lovesc.
Zgomotul se transmite în linistea coridorului si-mi îngreuiaza lucrul.
Prânzul ma gaseste în acelasi punct de plecare. Manânc ultimele
firimituri de pâine, amestecate cu apa tulbure, dar calda si pornesc din nou
la treaba. Alte ceasuri pâna-n seara. Sârma se încapatâneaza sa reziste.
Lungimea îndoita era prea mare ca sa intre în broasca.
Noaptea de veghe, ziua în «atelier». Asa se scurg patru zile. În ziua a
cincea, minunea se desavârseste. Reusesc sa introduc cheia în broasca.
Aveam în mâini cheia destinului si învârteam în loc, parca, barca ajunsa