Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

cântat mult anul trecut si rau le-a parut ca n-am stat mai mult.
- Acum, ramâi la noi, dl. Filon! Sa ne ajuti sa culegem via! ma
întâmpina sotia lui T.
- Cu atâta placere, ca tare-mi plac strugurii! îi raspund eu.
- S-apoi vom gusta mustul ce fierbe! completeaza ea.
Cât de bine ma simteam la ei, suflete simple. Cu câta dragoste împart
cu tine rodul bratelor lor. Ei au un simt în plus, care descopera oamenii rai
si, de aceea, greu se lasa amagiti de aparenta. Când însa s-au convins de
contrariul, nimic nu te mai smulge din inima lor.
Pe mine m-au pus la suflet. Figura mea le-o conturase adânc mama, în
anii grei pe care i-au dus împreuna, iar firea mea nu le-a înselat impresia
întiparita atunci.
Ma asteptau cu masa întinsa, dis-de-dimineata. Asa întelegeau ei sa-si
manifeste bucuria de a avea pe cineva de oaspe, sa-i dea sa guste din tot ce
aveau mai bun în casa.
Dupa masa, T. ma ia deoparte, sa-si descarce inima. Sa ma întrebe pe
mine, mai învatat, de rostul vremilor care au dat peste noi cu atâta amar.
- Ce crezi, dl. Filon Mai tine mult aceasta pacoste Ne vom mai vedea
si noi casa vreodata Mi-e tare dor de locurile noastre, mi se rupe inima, de
poti sa ma crezi!
Aceeasi întrebare, plina de griji, o întâlneam peste tot pe unde treceam.
Aceeasi întrebare, care nu gasea raspuns. Raspunsul îl gaseau tot ei. Sceptici
si ce era mai grav, resemnati cu soarta.
- Nu ne mai scapa Dumnezeu, reia el, vazându-ma pe gânduri. Parca
ghicea ceea ce i-as raspunde. O citea pe fata mea. Stiam si eu atât ca el, dar
el simtea mai mult ca mine, ca este prea greu sa treaca curând.
- De! T., stiu si eu! Cred ca va mai tine un an… doi… Un lucru, însa,
ma îngrijoreaza. Ne-au înconjurat de toate partile si nu vad cine ne-ar mai
putea ajuta!
- Dar americanii! Sa lase ei pe muscali sa prinda radacina peste atâta
lume
Credeam si eu ca el, ca nu-i posibil sa-i lase prea mult, ca le vine si lor
rândul, o data ce au înghitit Europa. În timpul asta, însa, americanii i-au
abandonat complet, tragând în fata lor, ajutati de bolsevici, o perdea grea de
fier, limitele pâna unde se întind drepturile umanitatii. Vor plati, însa,
scump, când se vor trezi, asa cum platesc azi cei oropsiti, care si-au pierdut
casa, pamântul si, multi dintre ei, libertatea.