Filon Verca PARASUTATI ÎN ROMÂNIA VÂNDUTA - Despre demnitate

de fereastra mea. Trag capul înapoi si astept cu inima ghem desfasurarea.
Avionul ia înaltime, în salturi verticale, aducându-mi stomacul la gura.
De-acum, proiectilele luminoase se spargeau pe aproape, cautând tinta
reperata. Numai fuga ne scapa acum!
Eram aproape de cer. Rugaciunea va ajunge mai repede la Cel ce ne-a
luat sub protectia lui. Atât puteam face, si am simtit-o ca un fior în toata
fiinta.
Avionul, în salturi, în zigzaguri, încerca sa scape de foc, iar noi eram
gata de lansare. Din moment în moment, un proiectil putea atinge motorul,
pilotul, s-apoi… doar saritura în vid ne va putea scapa întregi. Nu stiu cât a
durat asteptarea, dar mi s-a parut fara sfârsit. Acum zburam lin, parca
pluteam pe apa. Înca putin si primele case luminate ne anunta ca am ajuns
deasupra tarii noastre. Vad departe o cladire lunga, cu zeci de ferestre de o
parte si de alta, toate luminate. Poate, un spital. Dar cum e posibil sa
neglijeze elementarul într-un razboi ce nu cunoaste mila. Era înainte de a
trece deasupra Timisoarei. Nu eram departe de casa mea în momentul acesta
si abia au trecut câteva jumatati de ora de când mii de kilometri ne
desparteau.
Ofiterul german îmi curma visul. Ne apropiem. În câteva minute vom
sari la…Teregova, îmi comunica el, 15 km de satul meu, Petrosnita. Regiune
bine cunoscuta de mine. Pe-aici doara mi-am petrecut copilaria.
Transmit mai departe celorlalti vestea si asteptam toti clipa cu
încordare. Nu asteptam mult, când comanda puternica se aude si toti ne
sculam în picioare, gata de salt. Ion Chirila era aproape de usa, iar ceilalti în
flanc.
Motorul îsi moaie zgomotul si Ion dispare, înghitit de prapastie. Nicu
Balanescu îl urmeaza la fractiuni de secunda, si… deodata simt în spate o
lovitura, înainte de a ajunge în dreptul deschizaturii. Îmi pierd echilibrul si
cad de-a curmezisul, deasupra usii. O alta lovitura de picior ma rasuceste
deasupra abisului, s-apoi…gol, întuneric. Cât o fi durat O smucitura ma
trezeste din adormire. Plutesc agale, balansat ca într-un hamac. Stomacul îmi
urca spre gura, împins dinspre pamânt si nu mai pot retine sa elimin tot ce
aveam în stomac. Am impresia ca ma sfârsesc. Nu mai eram în stare de nici
o reactie, organismul nu mai raspunde la nici un apel. Nu simt nimic, decât o
amortire, un somn. Sunt poate ranit Mi s-o fi rupt ceva în cadere Sunt doar
o masa amorfa, ce asteapta sa se amestece cu pamântul.
Sa fi durat mult Eram înca sus.