noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

100 TBNT
O alăturare specială în care cititorul este invitat să
analizeze mai atent conţinutul titlului Domnul apare în
6:23, unde se aminteşte că Domnul mulţumise lui
Dumnezeu.
O situaţie clară de folosire a titlului cu conotaţii
mesianice este chiar la intrarea în Ierusalim, o referinţă
în comun cu sinopticii (12:13).
Probabil, una din referinţele cele mai interesante sunt
cele din capitolul 13:13, 14, unde Isus însuşi aprobă
folosirea a două titluri: Învăţătorul şi Domnul,
recunoscând că el este, într-adevăr, Domn şi Învăţător
unic. Ioan îşi lasă cititorii să dezbată ce fel de Domn şi
Învăţător este Isus şi îi invită, implicit, la o viaţă practică
de credinţă şi ascultare,
În final, răspunsul lui Toma, din 20:28 rămâne
memorabil: Isus este „Domnul şi Dumnezeul” său şi Ioan
vrea ca cititorul să remarce lucrul acesta (contextul în
care este rostit este contextul post-înviere, ceea ce indică
interesul lui Ioan pentru felul în care învierea lui Isus
confirmă acest titlu şi îi dă noi sensuri).
Epistolele ioanine
Mai departe, trecând la epistolele lui Ioan, se observă că,
în mod interesant, titlul Domnul lipseşte din 1 Ioan.
Divinitatea şi autoritatea mesianică a lui Isus este
afirmată aici cu ajutorul altor titluri (Mijlocitorul, Fiul
lui Dumnezeu, Hristos). Totuşi, epistola 2 Ioan are o altă
abordare.
Ca o curiozitate, în 2 Ioan apare de două ori apelativul
kuria, doamnă, cu referire probabilă la Biserica din acel
loc, sau chiar cu referire la o proprietară de neam ales, în
casa căreia se aduna biserica locală.
Titlul Domnul apare însă în 2 Ioan 3, în salutările de
la început: Domnul Isus Hristos, Fiul Tatălui. Este de
remarcat că formula ioanină leagă titlul Domnul, de
titlurile Hristos şi Fiul.