noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

220 TBNT
care l-a dovedit drept pe Isus (l-a confirmat sau l-a
îndreptăţit, foarte probabil prin înviere). Pavel se referă,
din nou, la participarea Duhului la dovedirea lui Isus ca
ales şi drept (neprihănit), teologia lucrării, a morţii şi a
învierii lui Isus.
Cea de-a doua referinţă, 4:1, afirmă că Duhul
avertizează constant că vremurile din urmă aduc o răcire
marcantă a credinţei, urmată de erezii şi învăţături
demonice. Avertizările pot fi cele cuprinse, în general, în
Scripturi, despre vremea sfârşitului, sau avertizări care,
în vremea apostolică, putea veni şi într-un mod mai
direct, prin profeţi şi evanghelişti.
În 2 Timotei 1:7, Pavel îl încurajează pe Timotei
aducându-i aminte că a primit un duh de putere,
dragoste şi pricepere, nu un duh de timiditate. Desigur,
aici se poate pune întrebarea ce înţeles are expresia
„duh”: este vorba de Duhul Sfânt sau de duh ca atitudine,
sau ca stare psihologică?
Expresia care se referă mai direct la Duhul Sfânt se
găseşte în 2 Timotei 1:14. Conform acestui pasaj Timotei
este sfătuit să păzească „lucrul acela care i s-a
încredinţat” (chemarea la slujire sau adevărul
învăţăturii, etc.), prin „Duhul Sfânt care locuieşte în noi”.
Adevărul locuirii Duhul Sfânt în creştin reafirmă teologia
din marile scrisori teologice ale lui Pavel (Romani, 1-2
Corinteni, Galateni).
Foarte interesant, apoit, este Tit 3:4-7 (5), care afirmă
că „El ne-a mântuit prin spălarea naşterii din nou şi a
reînnoirii făcute de Duhul Sfânt pe care l-a revărsat din
belşug asupra noastră prin Isus Hristos, Mântuitorul
nostru, pentru ca noi să fim făcuţi drepţi prin harul Său
şi să devenim moştenitori...” (TSB). Lucrarea Duhului
este descrisă prin asociere cu simbolul apei (spălarea
naşterii din nou; limbajul „revărsării”) şi subliniază
participarea Duhului la aplicarea mântuirii în viaţa celor
ce cred în Isus. Scopul acestei revărsări şi spălări este
exprimat în 3:7, ca să devenim drepţi şi moştenitori ai