noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

116 TBNT
Dumnezeu, poate fi Dumnezeu. La stoici, acesta
reprezenta fărâmiţarea raţiunii.
Termenul logos este folosit mult de Filon din
Alexandria (a trăit la începutul secolului întâi, în timpul
lui Isus şi al apostolilor), un filosof evreu celebru. La el
teologia logosului reprezintă o încercare de mediere între
cultura iudaică şi grecească.
Perioada elenistă (care coincide cu perioada
intertestamentară) a însemnat o perioadă în care evreii
au lucrat asupra dezvoltării conceptelor teologice, zona
acoperită cel mai mult fiind zona intermediară dintre om
şi Dumnezeu. Trăsăturile lui Dumnezeu sau lucrările lui
majore ajung să fie personificate sau identificate cu
Dumnezeu însuşi, printre ele fiind:
Duhul lui Dumnezeu (pneuma, ruah)
Înţelepciunea lui Dumnezeu (sofia, hockmah)
Cuvântul lui Dumnezeu (logos, dabar)
Plinătatea lui Dumnezeu (pleroma)
Gloria divină (kabod, merkabah – tronul glorios)
Legea sau Torah
De multe ori Duhul lui Dumnezeu şi Dumnezeu sunt
folosite ca sinonime (ruah, Elohim, Iahveh, adonai).
Înţelepciunea lui Dumnezeu (hockmah) apare
personificată în Proverbe, ca o calitate sau o creaţie a lui
Dumnezeu (cf. Prov. 8). Astfel de atribute divine au
ajuns, în timp, să capete un statut intermediar între
Dumnezeu şi om, un statut personificat. În timpul lui
Filon erau folosite ca metafore, concepte consacrate.
Limbajul intermediar era deja format şi folosit, deşi nu
toţi autorii gândeau la fel lumea intermediară. Sunt,
astfel, interesante cele cinci repere principale ale gândirii
lui Filon în legătură cu teologia Logosului. Pentru Filon,
Logosul nu are personalitate distinctă, ci este descris ca
un instrument de intervenţie al lui Dumnezeu (ex.
Călătoria lui Avraam). El vorbeşte, totuşi, despre logos ca