noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

132 TBNT
Dumnezeu a trimis focul peste jertfă, etc., la rândul Său,
Isus înmulţeşte hrana (pâinile şi peştii, de mai multe
ori), vindecă nemijlocit, merge pe apă, linişteşte furtuna,
în toate vădindu-se caracterul său mesianic. În toate
aceste minuni se vede supremaţia indiscutabilă a lui
Isus, faţă de orice om, înaintea lui Dumnezeu. De fapt,
unele din minuni conţin manifestări care trimit clar la
ideea divinităţii Sale. Ele fac parte din logistica
predicării evangheliei nu din orchestrarea unui spectacol
mesianic.
S-ar putea ridica următoarea întrebare despre natura
acestor acţiuni: reflectă ele umanitatea Sa unică,
mesianică, sau divinitatea Sa, care se exprimă dincolo de
capacităţile naturii umane? Se observă, astfel, că şi
înainte de a avea trupul glorificat de după înviere, Isus
are o relaţie specială cu Dumnezeu şi cu natura.
Umanitatea Domnului Isus, anume cea neglorificată,
arată că poate exista o relaţie specială între om şi
Dumnezeu, şi de aici, între om şi natură, o relaţie
facilitată de Dumnezeu, atunci când omul este în
comuniune cu Dumnezeu. Umanitatea glorificată a
Domnului Isus duce mult mai departe acest acces al
umanităţii la legile divine ale naturii, după înviere.
Învierea lui Isus este singura înviere de acest fel din
toată Biblia.
Omul Isus, aşa cum este prezentat în evangheliile
sinoptice, este omul complet, cu temperament propriu,
supus greutăţilor şi slăbiciunilor, dar fără păcat. El este
omul maxim, după voia lui Dumnezeu, investit cu
autoritate specială de Dumnezeu, pe care Dumnezeu îl
susţine fără rezerve. De asemeni, tot ca om, Isus are o
relaţie continuă cu Dumnezeu, prin rugăciune.
Este clar că minunile Sale depăşesc chiar şi cadrul
omului mesianic acceptat şi împuternicit de Dumnezeu şi
trec în zona divină, ceea ce i-a făcut pe ucenici să aibă
greutăţi în înţelegerea identităţii lui Isus: El este om sau
Dumnezeu, sau şi om şi Dumnezeu?