noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

TBNT 117
fiind întâiul născut al lui Dumnezeu, un ambasador al lui
Dumnezeu, un avocat (paracletos), chiar mare preot.
Astfel, Filon furnizează vocabularul care va fi folosit de
apostoli. Filon nu face vreo referinţă că la întruparea
logosului, ci logosul rămâne pentru el raţiunea eficace,
prin care Dumnezeu se comunică pe sine, dar care nu se
întrupează. Logosul se înscrie în acea zonă intermediară
în care Dumnezeu comunică cu omul. Lucrarea logosului
continuă legătura dintre Cuvânt şi Dumnezeu arătată în
creaţia universului.
TITLUL LOGOS ÎN CORPUSUL IOANIN
Pentru Ioan Logosul este împreună cu Dumnezeu la
Creaţie şi este divin, preexistent, egalul lui Dumnezeu
(1:1-2). În Ioan 1:1-18 apare atât relaţia dintre Logos şi
Dumnezeu, cât şi dintre Logos şi oameni. Există o relaţie
apropiată între Cuvânt şi lume (1:3), pentru că toate
lucrurile au fost făcute prin El şi Logos-ul este lumina
lumii. În plus, Logos-ul s-a întrupat, a devenit carne
umană, trup omenesc, divinul veritabil a devenit fiinţă
umană veritabilă (Ioan 1:14). De fapt, acestea sunt şi cele
două mari subiecte din Ioan 1:1-18, relaţia Logos –
Dumnezeu şi relaţia Logos – omenire (prin întrupare).
Din teologia cuvântului, la Ioan, ar trebui inclusă şi
conştiinţa specială a lui Isus despre cuvântul său – care
trebuie ascultat ca un cuvânt divin (5:24; 8:31-52; 12:48,
15:3; 15:20 etc.), la fel cum El însuşi ascultă – şi, de fapt,
toţi oamenii ar trebuie să asculte – de cuvântul lui
Dumnezeu (5:38; 8:55; 17:6-20).
Prologul din 1 Ioan este construit pe o gândire
asemănătoare cu prologul din Ioan 1, aceeaşi abordare,
subliniindu-se că Logosul S-a întrupat, a devenit trup,
soma, carne, sarx, că a devenit tangibil. 1 Ioan 5:7, aduce
din nou în atenţia logosul, în triada care mărturiseşte în
cer, „Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt”, dar această
formulă trinitară nu pare să vină, într-adevăr, din mâna