noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

TBNT 209
2 Corinteni 4:13 afirmă că toţi creştinii au acelaşi duh
(sau Duh?) al credinţei, care îi conduce la mărturisire cu
viu grai, conform Psa. 116:10.
În finalul seriei despre noul legământ, 2 Corinteni 6:6
(lista 4-10) enumeră Duhul Sfânt, printre calităţile
slujirii apostolilor.
11-13, învăţături finale şi critici împotriva ereziilor
Pavel îi critică pe corinteni că erau cu uşurinţă gata să
îi primească bine pe cei ce le predicau un alt Isus decât
apostolii, o altă evanghelie şi care le promiteau că pot să
primească un alt Duh (2 Corinteni 11:4). Referinţa poate
fi la alte daruri ale Duhului, sau un Duh Sfânt cu alte
caracteristici decât cele pe care Duhul vestit de Hristos le
are, posibil unul care să reflecte mai mult învăţătura VT,
decât mesajul NT. Accentele de aici aduc aminte de tonul
vehement din Galateni 1-3, 6 şi îl determină pe Pavel să
îşi apere apostolia într-un mod foarte radical.
2 Corinteni 12:18 vine şi prezintă, prin contrast, faptul
că apostolii şi evangheliştii au acţionat în acelaşi fel, cu
aceeaşi cinste şi generozitate, necerând plată pentru
vestirea evangheliei şi având, deci, „acelaşi Duh” (posibil
de tradus şi „acelaşi duh”, adică aceeaşi atitudine).
Ultima referinţă face parte din doxologia din 2
Corinteni 13:13, formulă importantă pentru afirmarea
credinţei într-un singur Dumnezeu, triun: „Harul
Domnului Isus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi
părtăşia (participarea) Duhului Sfânt (he koinonia to
hagious pneumatos), să fie cu voi toţi.”
Sinteză 1-2 Corinteni
Creştinilor din această Biserică tânără, aflaţi încă sub
influenţa vieţii spirituale a religiilor păgâne greceşti, pe
deoparte, şi impresionaţi de pretenţiile iudaizanţilor, pe
de alta, Pavel le descrie lucrarea Duhului Sfânt în câteva
domenii importante cum sunt accesul la înţelepciunea
divină, nevoia de sfinţenie personală, teologia închinării