noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

TBNT 95
putând să fie vorba şi despre Domnul Dumnezeu care a
lucrat prin Isus). Între textele ambigue se include, cu
siguranţă, şi Marcu 7:28, când este vindecată fiica femeii
grecoaice siro-feniciene.
Conotaţiile hristologice clare sunt prezente, mai
departe, în 11:3 când Isus se prezintă pe sine însuşi ca
Domn, la intrarea în Ierusalim. Capitolul 12 este un
capitol de dispute între Isus şi iudei, remarcabil prin
densitatea mare a referinţelor despre Domnul – fie
Dumnezeu, fie Isus (12:9; 11; 29; 30; cf. 36-37, unde Isus
se prezintă ca Domnul, fiul lui David şi Domnul lui
David). În 13:35 (mica Apocalipsă; cf. şi Matei 23-25),
Isus este Domnul care vine pe neaşteptate.
Ultimile referinţe sunt din Marcu 16, legate de
înălţarea Domnului (16:19-20). De vreme ce porţiunea
16:9-20 este un final adăugat, aceste referinţe dovedesc
hristologie avansată în formulări, dar provenind tot din
secolul 1, de o concepţie istorică nu departe de cea din
Faptele Apostolilor, afirmă categoric autoritatea regală,
domnească a lui Isus (El este „Domnul Isus”; Domnul
lucra între ucenici şi întărea mesajul prin semne).
Matei
Matei consemnează un număr foarte mare de situaţii în
care este folosit titlul „Domnul”, multe din ele aflându-se
în parabolele spuse de Isus.
Urmând modelul sinoptic, şi Matei include o primă
serie de referinţe privitoare la Domnul – ca titlu atribuit
lui Dumnezeu (1:20, 24, 2:13; îngerul Domnului; cuvântul
Domnului prin profeţi, 1:22; 2:15, 19). În ispitirea din
pustie, 4:7-10, Isus răspunde cu versete din Scriptură,
arătând că nu trebuie să-l ispiteşti pe Domnul Dumnezeu
etc. (Deut. 6:16; Isa. 17:2-7; Num. 14:22; Psa. 78:18;
Deut. 6:13). În 9:38, Isus îi învaţă pe ucenici să-l roage pe
Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul său.
În mod, asemănător, nu trebuie să juri strâmb înaintea
Domnului, 5:33 (cf. Lev. 19:12; Num. 30:3; Deut. 23:22-