noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

TBNT 103
Isus Hristos, să lupte împreună cu el în rugăciune către
Dumnezeu.
Romani 9.28-29, citează din VT (Isaia 1:9) şi aplică
titlul Domnul, implicit, lui Dumnezeu Tatăl. Seria
citatelor din VT cu privire la Domnul continuă şi alte
texte (cf. 10:13; 11:3, 34; 12:9; 15:11).
Paralela dintre Dumnezeu Tatăl, ca Domn, şi Domnul
Isus apare clar în capitolul 10. Astfel, Pavel scrie că cei
credincioşi îşi mărturisesc clar, verbal, credinţa în
Domnul (10:9), căci, aşa cum spune VT, „oricine va chema
numele Domnului va fi mântuit” (Rom. 10:13; cf. Psa.
32:1-2; 86:5; Rom. 10:16, Isaia 53:1).
Partea aplicată a epistole aduce porunci clare
referitoare la Domnul (cf. „slujiţi Domnului”, 12:11).
Trăirea etică depinde de „îmbrăcarea în Domnul”, ca să
nu fie exagerată grija pentru trup, spre trezirea poftelor
(13:14).
Romani 14 vine cu o serie întreagă de referinţe cu
privire la faptul că Domnul este singura autoritate care
contează – şi faţă de care trebuie creştinul să se
raporteze (14:4, 6, 8, 9; cf. 14:8, „Căci dacă trăim pentru
Domnul trăim şi dacă murim, pentru Domnul murim”,
etc.). Aceste texte sunt uşor ambigui, întrucât ele se pot
referi atât la Isus, cât şi la Dumnezeu Tatăl, cu atât mai
mult cu cât 14:11 citează VT (Isa. 45:23).
Capitolul 16, plin cu salutări creştine, are multiple referinţe la
titlul Domnul, mai ales cu privire la creştini care sunt, mereu, „în
Domnul”, sau sunt salutaţi „în Domnul” (en kurio; 16:2, 8, 11-13,
18, 20, 22).
Prin contrast, deşi există multe asemănări între
Romani şi Galateni, epistola către credincioşii din
Galatia nu dezvoltă foarte mult tema Domniei lui Isus.
Doar capitolele finale vin cu câteva perspective
importante. Pavel îşi declară, astfel, convingerea sa „în
Domnul”, că galatenii îl vor asculta (5:10) şi declară că el
nu doreşte să se laude cu nimic altceva decât cu crucea
Domnului Isus (6:14).