noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

120 TBNT
din Fapte 13:44 şi 19:20 readuc metafora – şi
personificarea – în prim plan, deşi nu cu aceeaşi forţă:
„Cuvântul Domnului creştea şi se răspândea” (expresia
poate fi tradusă în diverse feluri: „Biserica creştea”,
„Evanghelia se răspândea”, etc. (pe de altă parte,
Cuvântul Domnului este, într-adevăr, o expresie foarte
des regăsită în Fapte: 8:25; 11:16; 13:44, 48, 49; 15:35-
36; 16:32; 19:10).
Totuşi, pe ansamblu, trebuie recunoscut că Luca nu
dezvoltă o teologie specifică a lui Isus înţeles ca Logos
întrupat, ci mai degrabă tema generală a proclamării şi
răspândirii Cuvântului, a evangheliei.
TITLUL LOGOS ÎN EPISTOLA CĂTRE EVREI
Şi în epistola către evrei apare, într-un anume grad,
personificarea Cuvântului. Astfel, apare indirect în Evrei
1:1, când se spune că Dumnezeu ne-a vorbit, în cele din
urmă, prin Fiul, care ţine toate lucrurile prin cuvântul
său puternic (1:3). În 2:2-3 este din nou vorba despre
revelaţia prin cuvânt, dar, fiind vorba de cuvântul
îngerilor, nu se poate aplica lui Isus, decât în mod
implicit, prin conotaţii.
Textele importante din punct de vedere al titlului
mesianic sunt 4:12, unde Cuvântul lui Dumnezeu este un
Cuvânt puternic, activ, eficient (aici poate fi vorba,
implicit, de o referinţă la Cuvântul divin, la Isus) şi 6:5,
unde se discută despre „cel care a gustat din bunătatea
cuvântului lui Dumnezeu”, ceea ce poate fi, din nou,
metaforic, o referire la o persoană care a crezut în Isus şi
are o relaţie vie cu mântuitorul (o expresie similară
apare în Evr. 13:7, are alt ton şi alt referent probabil,
adică evanghelia).
În concluzie, ca şi în Luca – Faptele Apostolilor, şi în
Evrei apare o anumită teologie a lui Isus, Cuvântul, dar
marcată de o oarecare ambiguitate.