noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

106 TBNT
se închine doar prin participare la masa Domnului (cf.
10:21; 22; 10:19, 26). Partea dedicată teologiei Duhului
Sfânt (12-14) aduce în prim plan mărturisirea „Hristos
este Domnul” pe care nimeni n-o poate spune altfel decât
prin Duhul Sfânt (12:3).
Capitolul dedicat temei învierii (1 Cor. 15) subliniază
că victoria asupra morţii este primită prin Domnul Isus
Hristos (15:57-58; la fel şi curajul de a sta în faţa morţii,
în prigoane, 15:31).
Prezenţa Domnului în toate domeniile misiunii lui
Pavel se vede, din nou, în capitolul final, în 1 Corinteni
16:7, 10, 19, 22, 23. În mod special, urarea din 16:22 a
născut diverse controverse şi interpretări („cine nu îl
iubeşte pe Domnul să fie anathema. Maranatha!”
Ultimile două cuvinte sunt în aramaică. Primul este o
imprecaţie, iar al doilea, deşi înseamnă „Domnul vine” a
fost şi el interpretat, uneori, ca o imprecaţie).
În ce priveşte 2 Corinteni, se poate observa, mai
departe, după referinţele obişnuite din introducere,
retorica specifică lui Pavel. El face referinţă la ziua
Domnului (a doua venire, ziua judecăţii; 2Cor. 1:14), la
oportunităţile de vestire a evangheliei ca la o „uşă
deschisă în Domnul” (2:12), etc.
Afirmaţiile specifice nu se lasă aşteptate însă din
momentul în care Pavel începe să discute
corespondenţele şi contrastul dintre legământul VT şi
legământul NT. Aşa se face că în 3:17-18, el afirmă că
Domnul (cf. Exod 33-34) este Duhul (adică, aşa cum
Moise a vorbit atunci cu Domnul, direct, acum creştinii
au acces direct la Dumnezeu Duhul Sfânt: ce a fost
Domnul atunci pentru Moise – Dumnezeu Tatăl, aşa este
acum Duhul Sfânt pentru creştini) şi unde este Duhul
Domnului acolo este libertatea.
Domnul este subiectul predicării apostolilor şi, de
asemeni, este modelul şi secretul învierii noastre (sun
Iesou egerei), în 4:5, 4:14. Tot în perspectiva învierii sunt