noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

TBNT 119
taină – musterion), el totuşi nu construieşte o teologie
bine conturată a Cuvântului, ca titlu pentru Isus.
TITLUL LOGOS ÎN LUCA - FAPTELE APOSTOLILOR
În evanghelia după Luca logos apare des, în formulele
„cuvintele lui Dumnezeu” sau „cuvântul lui Dumnezeu”,
la modul generic. De câteva ori însă referinţele generale
sunt deschise personificării sau asocierii speciale cu
persoana lui Isus. De exemplu, chiar în Luca 1:2, unde
este vorba de unii evanghelişti care au ajuns „slujitori ai
Cuvântului”. În Luca 3:2 Cuvântul lui Dumnezeu îi
vorbeşte lui Ioan Botezătorul. Similar, în Luca 5:1-3,
poporul se strânge lângă Isus să asculte Cuvântul lui
Dumnezeu (aici însă textul se poate referi doar la
vestirea evangheliei; la fel şi în 8:21, unde Isus spune că
mama şi fraţii Săi sunt cei ce ascultă cuvântul lui
Dumnezeu, cf. 11:28). Simbolismul Cuvântului apare şi
parabola semănătorului (8:5-15), dar legătura cu Isus, ca
titlu posibil, este ambiguă.
Mai departe, este surprinzător faptul că în Faptele
Apostolilor Luca se foloseşte mult de această temă a
Cuvântului. Termenul apare, la modul general, în
numeroase situaţii: 2:14; 4:4; 6:4, 7; 8:4, 25 etc.
Importante însă sunt cazurile în care Cuvântul apare
ca titlu sau referinţă personificată. Un astfel de caz ar
putea fi pasajul din Fapte 6:2, unde textul se referă la cei
care „au primit Cuvântul”, deci, prin extensie, l-au primit
pe Isus (înţelesul echivalent cel mai simplu este totuşi:
„cei ce au crezut în cuvânt, în evanghelie”). Cel mai
interesant caz este Fapte 20:32, în cuvântul de despărţire
pe care Pavel îl are faţă de prezbiterii din Efes, adunaţi
să îl vadă în Milet. Aici Pavel îi încredinţează pe
credincioşi, în final „în mâna lui Dumnezeu şi a
Cuvântului harului său”. Posibilitatea ca Isus să fie avut
aici în vedere, în calitate de Cuvânt, este foarte mare,
mai ales că există paralelismul gramatical între
Dumnezeu (persoană) şi Cuvânt. Pasaje cum sunt cele