noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

TBNT 55
Epistolele continuă pe acelaşi ton, adăugând nuanţa
de criteriu esenţial pentru credinţa creştină, titlul Fiul
lui Dumnezeu reprezentând un test critic al calităţii de
creştin: cine îl mărturiseşte pe Fiul are viaţa, cine nu îl
mărturiseşte, nu are viaţa, ci este înşelat, şi află sub
influenţa lui Antichrist.
Teologia specifică lui Ioan despre Fiul lui Dumnezeu,
mai include şi o anumită discuţie a calităţii creştinilor de
a fi fii (fiice) ale lui Dumnezeu (cf. 1 Ioan 5.1-3), deşi
această calitate nu este descrisă ca una identică cu cea a
lui Isus (totuşi, Isus se numeşte frate cu noi, spune că se
va duce la Dumnezeul său şi Dumnezeul nostru, la Tatăl
său şi Tatăl nostru, cf. Ioan 20.17; vezi şi Ioan 1.11-13).
În acelaşi timp, învăţătura ioanină despre Fiul lui
Dumnezeu se constituie într-un preambul al teologiei
treimice de mai târziu (sec. 3-4), prin sublinierea
legăturii strânse (şi duse până la afirmare identităţii de
natură) care există între Fiul şi Tatăl (comuniune,
mărturie, dragoste, etc.).
Apocalipsa, mai săracă în apelative directe, prezintă în
mod repetat, şi ea, figura glorioasă a Fiului lui
Dumnezeu, care este în acelaşi timp şi Fiul omului
(ambele titluri apar de câte două ori în Apocalipsa).
FIUL LUI DUMNEZEU ÎN CORPUSUL PAULIN
Titlul Fiul lui Dumnezeu sau simplu, Fiul, este relativ
bine reprezentat şi în epistolele lui Pavel, unde apare cu
siguranţă mai des decât titlul Fiul Omului sau Omul.
Pasajele în care apare el sunt, totuşi, pasaje generale,
proclamatoare, şi doar de puţine ori Pavel se aventurează
în conturarea unei teologii mai cuprinzătoare despre Fiul
lui Dumnezeu.
Romani