noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

TBNT 123
omenirii, la starea edenică. Mântuirea prin har îi duce pe
oameni mai departe decât la stadiul întâi, cel din Eden.
Tema celui de-al doilea om reprezentativ, care are un
mandat deosebit de cel al lui Adam, apare şi în 1
Corinteni 15:21-22; 42-54. În aceste pasaje Adam este
primul om, omul pământesc, în timp ce Isus este omul
din cer, ceresc, duhovnicesc. În primul rând apare o
expresie asemănătoare cu cea din Romani, di’ anthropou
(prin om, adică: prin om, sau printr-un om): printr-un om
a venit moartea, şi tot printr-un om a venit învierea (21).
Lângă ea sunt adăugate şi expresiile: en to Christo (în
Hristos), en to Adam (în Adam), prin care se arată
legatura dintre ei şi omenire, o legătură întru umanitate
şi destin (22). Apoi, Isus este reprezentativ şi înaintemergător
pentru cei care vor învia, la fel ca el (23).
Paralelismul este dus mai departe în 42-54, când se
explică în ce fel va avea loc înviere, ce fel de trupuri vor fi
cele înviate. Oamenii înviaţi se vor asemăna lui Isus cel
înviat, aşa cum se aseamănă acum cu Adam cel muritor,
iar cele două trupuri se află într-o anume legătură
genetică, aşa cum sămânţa se află într-o legătură cu
planta care va răsări (deşi la înfăţişare sunt foarte
diferite). Şi aici, însă, paralelismul nu ajunge să fie unul
perfect: nu toţi oamenii mor ca, după aceea, să fie înviaţi:
unii vor fi transformaţi după chipul lui Isus, fără a fi
murit (dacă venirea lui Isus i-a găsit în viaţă; 15:51-53).
O teologie de acelaşi tip apare şi în Filipeni 2:6-11
unde se simte, de asemenea, o paralelă între Adam şi
Isus. În vreme ce Adam a vrut să fie ca Dumnezeu, şi a
eşuat, Isus este Dumnezeu, dar nu se ţine cu mâinile de
acest titlu şi de această poziţie, ci se dezbracă de sine şi
de glorie, ia chip de om (de rob), se supune morţii pe
cruce, în ascultare de Dumnezeu, şi devine Domnul
domnilor.
Aşa cum se observă, titlul comunică şi ideea de
paralelă cu Adam, dar şi ideea unicităţii lui Isus, a