noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

TBNT 99
reconstrucţie treptată a valorii titlului ci pe bazat pe
înţelesul revelat deja, direct de Isus, în timpul lucrării
Sale, şi confirmat la înviere şi mai târziu.
Evanghelia după Ioan
Ca şi în celelalte evanghelii, titlul apare mai întâi în
citatul isaianic privitor la Calea Domnului, folosit des de
Ioan botezătorul (In. 1:23; folosirea titlului este
bivalentă: Calea Domnului este calea lui Dumnezeu, dar
şi a lui Isus, Domnul). Un caz similar pare să fie şi 12:38,
când se citează din nou din Isaia (Is. 53:1), titlul Domnul
având dublă trimitere – la numele lui Dumnezeu, în VT,
dar şi la lucrarea lui Isus, în NT. Domnul ca titlu aplicat
lui Dumnezeu apare apoi şi în 5:4, în episodul vindecării
de la scăldătoare. Similar în 12:13, când Isus este „Cel ce
vine în Numele Domnului”, adică în Numele lui
Dumnezeu.
Utilizarea generală ca formulă de politeţe, este şi ea
prezentă într-un număr de texte. În dimineaţa învierii, în
dialogul Mariei cu Isus, titlul este folosit în mod laic,
secular, ceea ce este explicabil având în vedere că Maria
îl confundă cu îngrijitorul grădinii (20:2, 13). În acelaşi
timp, 20:15 dă ocazia unui joc de cuvinte interesant: Isus,
confundat la cu grădinarul, este interpelat cu apelativul
comun „domnule”, după ce Maria tocmai îi vorbise despre
El, în 20:13, referindu-se la El cu titlul Domnul. În ce îl
priveşte pe Isus, el mai este odată apelat cu titlul de
politeţe „Domnul”, anume de către femeia samariteancă,
din cauză, că nici ea nu ştia cine este El (cf. 4:11; un
paralelism interesant în ce priveşte formula de politeţe
este şi în 12:21, când titlul este folosit cu privire la Filip,
numit „domnule” de către cei care voiau să-l vadă pe
Isus).
Titlul Domnul este aplicat apoi lui Isus în mod specific
în numeroase instanţe, cum ar fi în 4:1; 6:12; 11:2, 13:13-
14 (chiar şi 15); 20:2, 13, 18, 25, 27; 21:7, 21:12.