noul testament şi accentele lui teologice - obinfonet: dia logou

202 TBNT
Epistola către Romani are o varietate de referinţe
privitoare la Duhul Sfânt (referinţe personale, referinţe
mesianice, referinţe etice şi de evanghelizare, referinţe
care ţin de lucrarea de mântuire). Cele mai importante
menţiuni sunt prinse în capitolele 7-8, şi se referă la
lucrarea Duhului de eliberare a credinciosului de sub
păcat şi de sub lege, la lucrarea de înnoire şi de înfiere a
celui credincios, la lucrarea de participare şi cooperare cu
cel credincios în vederea trăirii unei vieţi de sfinţenie.
Pavel foloseşte multe expresii antitetice ca să sublinieze
această lucrare interioară a Duhului. Duhul este semnul
înfierii şi garanţia viitorului: a învierii, a arătării
(descoperirii) fiilor lui Dumnezeu.
EPISTOLELE 1 ŞI 2 CORINTENI
Ambele scrisori sunt adresate aceleiaşi Biserici din
Corint, o biserică tânără, dezorientată cu privire la felul
în care grecii creştini trebuie să trăiască într-o metropolă
păgână.
Membrii acestei biserici nu înţelegeau diversitatea şi
pluralismul în unitate din adunările creştine, de aceea
credeau că libertatea în Hristos le permite să formeze
partide în Biserică; ei nu înţelegeau moralitatea creştină
şi vieţuirea în căsătorie, de aceea oscilau între libertăţi
nepermise (libertinaj, încălcarea limitelor de familie, flirt
şi atingeri) şi între ascetism (evitarea căsătoriei, uşurinţă
în divorţ); nu înţelegeau valoarea darurilor spirituale şi
ierarhia lor, modul în care ele trebuie folosite în Biserică
şi apreciau mai ales darurile extatice, spectaculoase, pe
care le preţuiau şi religiile greceşti (vorbirea în limbi,
minunile, profeţia în extaz); nu înţelegeau pe deplin
semnificaţia cinei Domnului şi modul în care trebuia
luată, nici nevoia de delimitare a creştinului faţă de
templele idolatre şi faţă de mesele de acolo; nu înţelegeau
dărnicia şi cinstirea Domnului prin daruri de bunăvoie,
ajutarea săracilor; nu înţelegeau bine diferenţele între
legământul Vechiului Testament şi cel al Noului